Atenție la cuvintele duhovnicului!

După spovedanie, sau chiar în timpul acesteia, preotul obișnuiește a da câteva lămuriri, sfaturi, povețe. Se cere acum multă luare aminte la eventualul canon pe care-l rânduiește preotul (nu spre pedeapsă-cum consideră unii, ci spre vindecare) și dacă ne dă dezlegare sau nu pentru a primi Sfânta Împărtășanie.

Pentru păcate grele și lipsa căinței pe măsura faptelor, preotul duhovnic poate amâna primirea Sfintelor Taine. Dacă credinciosul nu se află în păcate de moarte, se cuvine să îndrăznească, cu binecuvântarea duhovnicului bineînțeles, să se împărtășească mai des. Bineînțeles cu inimă frântă și smerită și cu conștiința păcătoșeniei, dar și cu dorința de a primi prin Împărtășanie ajutor în lupta pentru despătimire și îmbunătățire. Fără Împărtășanie deasă, credinciosul nu poate deveni mai bun, mai iubitor, asemenea lui Hristos.

Adevărata viață creștină se trăiește doar lânga Potirul Euharistic. Mulți, dintr-o smerenie prost înțeleasă, se socotesc singuri nevrednici de împărtașirea deasă, deși nu se află sub osânda canoanelor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel ce nu-i vrednic zilnic să se împărtășească, nu-i vrednic nici o dată pe an, la Paști. Credinciosul e dator să asculte, dar și să ceara sfaturi, să întrebe ce are de făcut, cum poate scăpa de unele păcate sau de gândurile păcătoase ce-i dau târcoale. Să nu uităm că păcatele se fac cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, și ca de marturisit se cuvine sa le marturisim pe toate, nu doar pe cele vizibile, grosiere…

Laurențiu Dumitru, Hristos și tinerii, Editura Egumenița, Galați 2005, p.147