Părintele Iustin Pârvu – păcatele omului contemporan
19:45, vineri, 10 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: alcoolismul, invidia, Justin Pârvu, mandria, moarte, nemulţumire, om, păcate, Părintele Iustin Pârvu, rugaciunea, sfaturi duhovnicești, superficial, trufia

Păcatele omului contemporan sunt trufia, mândria nemăsurată. Apoi lucrul făcut de mântuială, superficial. Rugăciunea făcută din vârful buzelor, fără să atingă inima. Alcoolismul care e cauza tuturor relelor în societatea noastră…
Starea de nemulţumire a omului care deşi are de toate, tot vrea să aibă mai mult, material, fără să se gândească o clipă la cât de profund înaintează cu sufletul, cât de mântuit îi este sufletul. Apoi ura susţinută faţă de vecin, de frate din motive copilăreşti, din ambiţie prostească şi de aici cearta, mânia, agresivitatea.
Păcatele sunt bolile sufletului. Şi pentru suflet toate bolile sunt grele, pot să fie mortale. Zice părintele Cleopa undeva: “Vai de mine, mor…! Ne temem…? Să nu ne temem de moarte. Să ne temem de păcat, că păcatul ne duce la moarte, că plata păcatului este moartea. Şi adevărata moarte a sufletului este păcatul”…!
În Mântuirea păcătoşilor se spune: “Faţă de Dumnezeu să avem inimă de fii, faţă de aproapele să avem inimă de mamă şi faţă de noi înşine inimă de judecător”. Invidia? Românul se uită în curtea vecinului mai mult decât în a sa… Vede că nu-i măturat la vecin, dar nu vede că nici la el nu-i măturat. Păcatul invidiei e unul din cele mai grele păcate, el atacă sufletul precum un vierme.
Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti, Conta, 2007, p. 109-111

Dacă beţia ar aduce numai vătămarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar aşa de mare. Căci trupul este stricăcios şi...
„Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele” (Pildele lui Solomon 16, 6)...
Cât de grea şi înspăimântătoare este boala alcoolismului! Bărbaţii şi femeile care se îmbată criţă îşi irosesc conştiinţa, copiii lor,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău