Oameni asemenea demonilor

Sfântul Ioan Damaschin (sec al VII-lea) spune despre creștini că se străduiesc să biruiască patimile trupești, însă nu fac același lucru și pentru cele sufletești. Astfel, scrie: „Creștinii iau aminte și se feresc de beție, curvie, hoție și altele asemănătoare acestora, însă de patimile sufletești (invidia, ținerea de minte a răului, viclenia, nesimțirea, iubirea de arginți și altele asemenea lor), care sunt mult mai grele decât acestea și care conduc spre starea diavolilor și spre iadul veșnic, nu se îngrijesc pentru a le îndepărta”. (n.r. – iată o realitate a veacului VII, dar ce să mai spunem despre realitățile veacului nostru?)

Interesul deosebit pentru acest subiect manifestat aici de marele teolog al Bisericii noastre este legat de faptul că patimile sufletești „îl conduc pe om spre starea demonilor”. Omul devine în întregime răutate, ură, invidie ș.a., așa cum sunt și demonii.

De aceeași părere este și un alt mare Sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Scărarul (sec. al VI- lea), care zice:

„De nevoie, s-a întâmplat să mă găsesc cândva în afara chiliei unor pustnici. Și când ședeam afară, am auzit dinăuntru pe pustnici vărsându-și toată amărăciunea și mânia împotriva cuiva ce lipsea dintre ei și care-i întristase. Și precum potârnichile scăpate din colivie au năvălit asupra lui, de ziceai că era de față. Și ceea ce i-am sfătuit, din folos duhovnicesc, a fost să părăsească viața eremită, (1) ca să nu ajungă demoni” (Cuvântul 8, 20).

Deși erau în pustie, departe de ispite, deși își țineau trupul curat de curve (ca și cele cinci fecioare nebune), deși posteau, privegheau, cu toate acestea erau în primejdie să devină demoni!

Aceeași părere o are și imnograful sfânt al Bisericii noastre, care zice: chiar dacă rămânem flămânzi cu desăvârșire, dacă nu luăm aminte la patimile sufletești, ne asemănăm cu demonii care niciodată nu mănâncă:

„De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ți se va face pricină de îndepărtare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu, și demonilor celor răi te vei asemăna, care nici odinioară nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul, păcătuind; ci nemișcat să rămâi spre pornirile cele fără cale.”

(1)- Înțelegând ca din eremiți să devină vițuitori în obște, să-și continue viața duhovnicească în mănăstire, ca prin mustrarea și învățăturile starețului și ale Părinților să-și vină în simțiri.

Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis – Editura Tabor

sursa: catehetica.ro