Să-I mulţumim şi să-L slăvim!

Trebuie să ne lăsăm pe noi înşine în alb proniei dumnezeieşti, voii dumnezeieşti şi Dumnezeu Se va îngriji de noi.

Un monah s-a dus într-o după amiază să citească vecernia pe un vârf de munte. Pe drum a găsit o ciupercă albă şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acea aflare rară. La întoarcere ar fi tăiat-o şi ar fi mâncat în acea seară. ”Dacă mă întreabă mirenii de mănânc carne – şi-a spus în gând – le pot spune că mănânc în fiecare toamnă”. La întoarcere a aflat numai o jumătate de ciupercă – vreun animal a călcat-o – şi şi-a spus: “Se vede că atât trebuie să mănânc”. A luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, pentru acea jumătate de ciupercă. Mai jos a aflat o altă jumătate de ciupercă şi s-a plecat s-o ia, ca să-şi completeze cina sa, dar fiindcă era stricată – poate să fi fost şi otrăvitoare – a lăsat-o şi a mulţumit iarăşi lui Dumnezeu că l-a păzit de otrăvire. S-a dus la colibă şi a mâncat în acea seară o jumătate de ciupercă. A doua zi când a ieşit din colibă, a văzut o privelişte minunată. Tot locul  acela  era  plin de ciuperci  frumoase şi a mulţumit lui Dumnezeu. Vedeţi, a mulţumit lui Dumnezeu şi pentru întreg şi pentru jumătate, şi pentru cel bun şi pentru cel stricat şi pentru una şi pentru multe. Mulţumire pentru toate.

Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântări îmbelşugate şi lucrează întotdeauna pentru binele nostru. Toate bunurile pe care le avem sunt daruri ale lui Dumnezeu. Toate le-a făcut ca ele să slujească făptura Sa, pe om, şi să se jertfească pentru el: de la animale şi zburătoare, mici şi mari, până la plante – ba chiar şi Dumnezeu  Însuşi S-a jertfit ca să elibereze pe om. Să nu fim nepăsători pentru toate acestea şi să-L rănim cu marea noastră nemulţumire şi nesimţire, ci să-I mulţumim şi să-L slăvim.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 260