Cum ne dăm seama că persoana de lângă noi este potrivită pentru a ne petrece tot restul vieţii alături de ea?

Întrebare: Ca tânăr, cum ne dăm seama că persoana de lângă noi este potrivită pentru a ne petrece tot restul vieţii alături de ea?

Răspuns: Lucrurile acestea se simt, dacă se explică este greu, ele se simt. Dacă te rogi, nu se poate ca Dumnezeu să nu te lumineze. Trebuie să te rogi. Şi ţi se întâmplă ceva. Dar Dumnezeu nu comunică aşa cu tine, deodată, nu suntem noi vrednici de asta, Dumnezeu comunică prin diverse întâmplări.

De exemplu, te duci să iei o hotărâre. Pierzi trenul şi nu mai ajungi. Dar pentru asta trebuie să fi făcut multă rugăciune şi să fi avut multă sinceritate în inimă, Dumnezeu priveşte în sinceritatea inimii. Un exemplu: Un băiat care n-avea părinţi mi-a zis: „Părinte, vreau să mă căsătoresc cu fata asta!” „Ai studiat bine?” „Părinte, este o fată bună, cutare, cutare.” Ne-am dus acolo, ne-a primit bine şi ne-a întrebat: „Ce serviţi?” Eu am zis că lapte. „Lapte? Ce fel de lapte?” „Dacă aveţi, lapte acru, bătut.” „Avem, părinte!” Mi-a dat lapte şi băiatul acesta, nu ştiu cum i s-a părut lui chestia cu laptele, a cerut şi el tot lapte. Când a băut, ce şi-o fi închipuit, că a râs în cană şi ne-a stropit pe toţi şi nu s-a mai făcut nimic.

După aceea, au trecut anii şi fata s-a căsătorit cu altcineva şi a mers foarte prost căsnicia, avea un caracter altfel decât îl afişa. Şi asta, după 3-4 ani de când s-a întâmplat lucrul acela (eu cred că a fost o întâmplare pusă la punct de Dumnezeu), că dacă nu era, el s-ar fi căsătorit cu ea. Eu cred că Dumnezeu le aşează şi altfel, numai că trebuie să lăsăm puţin şi Lui. Noi am luat totul, noi facem planul, noi ştim câte murături să punem toamna, câte caiete trebuie la copil, ce bani ne mai rămân. Dacă noi facem planurile aşa, Dumnezeu nu mai are nimic de făcut şi atunci ne lasă pe noi singuri, că ne descurcăm. Şi singuri nu ne descurcăm, trebuie lăsat ceva şi la mila lui Dumnezeu.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soţ ideal, Soţie ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p.153