Fiica mea, să mergi la Biserică!
9:25, vineri, 13 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, duminica, interventie dumnezeiasca, liturghie, mama, mama. fiica, moarte, râvnă, rugăciune, Sfânta Liturghie, utrenie, vis, vise

Într-unul din marile sate ale Etoloakarnaniei s-a petrecut următoarea întâmplare. Mama unei fete, bună și evlavioasă, a plecat în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Într-adevăr, era o creștină adevărată în toate manifestările vieții ei. Duminica, în afară de cazul când se întâmpla să fie bolnavă, pornea dimineața devreme spre Biserică și acolo sufletul ei cel curat și iubitor de Dumnezeu Îl întâlnea pe Mântuitorul și comunica cu El. Adeseori se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Care îi dădea viață și putere.
Și fiica ei era o fată bună, dar după moartea mamei sale s-a lăsat cuprinsă de nepăsare, astfel încât nu mai mergea regulat la Biserică. Iar dacă mergea, se ducea spre sfârșitul slujbei.
Și ca să-și liniștească conștiința, care o mustra, aducea ca îndreptățire faptul că avea multe treburi, grija animalelor și de aceea nu-i mai ajungea, chipurile, timpul. Obișnuitele justificări… Pe când atunci când omul vrea cu adevărat, găsește soluții pentru toate.
Astfel cu cât se continua această situație, sufletul ei se răcea… Precum un cărbune, atunci când îl scoți din foc, se stinge și se răcește.
Într-o seară însă, potrivit unei rânduieli dumnezeiești, a avut loc o intervenție dumnezeiască. I s-a arătat în vis mama ei, care era scăldată într-o lumină dumnezeiască și i-a spus cu dragoste următoarele cuvinte:
– Fiica mea, să mergi Duminica la Biserică! Noi aici, sus, suntem cu toții la picioarele Atotțiitorului și ne bucurăm atunci când vedem pe cineva de-al nostru că merge la Biserică și-L slăvește pe Dumnezeu. De aceea să mergi, fiica mea, dimineața devreme, ca să asculți rugăciunile de la Utrenie, și nu la al treilea clopot.
Acest vis de la Dumnezeu a cutremurat-o. De atunci în fiecare Duminică merge cu râvnă dis-de-dimineață la Biserică. De atunci este încredințată că va primi și ea binecuvântarea Atotțiitorului, dar și a mamei sale.
Sursa: marturieathonita.ro/fiica-mea-sa-mergi-la-biserica

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău