Îngerii ajută sufletele creștinilor în ceasul morții
23:45, luni, 16 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: cruce, demoni, frica în fața morții, ingeri, ioanichie bălan, moarte, povestire

În vara anului 1991, un creştin din oraşul Bicaz era grav bolnav. După ce s-a iertat cu toţi din familie, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi îşi aştepta sfârşitul.
Pe la miezul nopţii, l-au cuprins durerile cumplite ale morţii, de care nimeni nu poate scăpa. Soţia stătea de veghe lângă el, împreună cu rudele apropiate. Deodată bolnavul se uită la ceas şi zice:
– Mai am nouă ore până plec la Domnul! Acum nu mă mai doare nimic!
Apoi a aţipit puţin. Când deschide ochii, se uită din nou spre ceasul din perete şi vede în partea de apus o ceată de diavoli, ameninţându-l. Atunci, cuprins de mare spaimă a zis:
– Iată, vin! Nu mă lăsaţi!
Cum şi-a aruncat ochii spre răsărit, s-a veselit la faţă şi a zis:
-Văd o lumină mare!
– Este Sfântul Arhanghel Mihail cu sabia de foc! a zis soţia lui.
Iar fratele bolnavului a adăugat:
– Nu mai are în mâini nici o sabie!
Dar muribundul care privea acum spre lumea îngerilor, a răspuns: –
Are sabie în mâini Arhanghelul Mihail! Cum să nu aibă!
Apoi a zis bolnavul:
– Tare mai trage greu cântarul! Unde este mama să se roage pentru păcatele mele?… Am de trecut o apă adâncă… Daţi-mi trei lemne sau o
bucată de scândură (simbolul crucii) să trec apa! Nu mă lăsaţi!… Nu mă lăsaţi!…
În clipa aceea, exact la ora 9 dimineaţa, bolnavul a răsuflat adânc şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Cât de înfricoşat este ceasul morţii pentru tot omul, dar mai ales pentru creştinul nepocăit!
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovniceşti, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 137-138

“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci la 14/27 septembrie....
Înţelepciunea lui Dumnezeu s-a manifestat prima oară la crearea lumii văzute şi nevăzute. Noi vedem acum lumea ajunsă la starea...
Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei este un document adus de Mitropolitul Varlaam de la pustnicii...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău