Mitropolitul Bartolomeu (Valeriu Anania) – Un altfel de patriot

Mitropolitul Bartolomeu (Valeriu Anania) ar fi împlinit azi 94 de ani. O trăsătură a generaţiei sale a fost, cu un cuvânt demodat, patriotismul. Adică o virtute pe care, atunci şi acum, nu o vedem la cei corupţi, material sau spiritual.

Prima formă de patriotism este, aşadar, corectitudinea însăşi. Cine nu fură, nu batjocoreşte mediul social şi natural, nu se face, direct sau indirect, complice la nedreptăţi, nu jigneşte bunul simţ şi care practică, măcar ocazional, exerciţiile de admiraţie faţă de valorile autentice – ei bine, un astfel de om produce dovada ataşamentului de locul în care s-a născut şi în care îşi creşte copiii. Simetric, abundenţa hoţiei, a injustiţiei şi a bădărăniei te poate pune pe fugă. Diaspora este, la urma urmelor, exemplul patriotismului atopic, expresia unei dezamăgiri.

A doua formă de punere în practică a iubirii de ţară rezidă în folosirea corectă a celui mai important patrimoniu: limba. Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre ultimii mânuitori cu har ai limbii române în mediul nostru bisericesc invadat de incultură şi aproximaţie. Autor de poezie, teatru, nuvele, romane şi memorialistică, dar şi de profunde pagini de analiză teologică, vlădicul de vrednică pomenire de la Cluj a slujit culturii noastre cu pasiunea unui veşnic îndrăgostit. Diortosirea Bibliei stă mărturie. Din om al cuvintelor a ajuns, la senectute, omul Cuvântului.

A treia caracteristică a patriotismului se vede în modalitatea fermă de exprimare şi cultivare a identităţii. Pilduitor, Mitropolitul a fost printre primii care au denunţat falsul istoric de la baza proiectului Dracula land, aşa cum tot prin vocea sa puternică s-au auzit cele mai clare poziţii ale Bisericii majoritare în legătură cu Roşia Montană. Poluarea naturii şi a spiritului deopotrivă, degradarea spaţiului mediatic, consumul de droguri în creştere, soarta copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate – toate aceste teme stăteau la sufletul păstorului şi îi animau predicile.

În fine, proba care face diferenţa dintre exces şi normalitate este deschiderea către universal a patriotismului. Aşa cum ştim, Europa de Est a fost, inclusiv după căderea comunismului, răvăşită de ipostaza otrăvită a acestuia. Cultivând dialogul teologic şi cultural cu Protestantismul şi Catolicismul, având în biografie etape geografice dintre cele mai diferite, mânuind la perfecţie limba engleză şi iubind muzica lui Mozart, Mitropolitul Bartolomeu nu era român prin excludere, ci prin includere. Ştia că, vorba lui Steinhardt, ajungi cel mai bine la sine prin alţii.

Dumnezeu să îl numere între cei bineplăcuţi Lui, iar pe noi să ne înţelepţească!

Radu Preda,  http://adevarul.ro/