Meditații în Postul Mare

Postul pe care îl trăim acum este o mare ocazie de a-l întîlni „de aproape” pe Domnul Iisus Hristos, de a ne lăsa „atinși și schimbați” de El, de a re-asculta Cuvântul său, în fiecare zi. Nu numai el, sau ea, sau eu, ci lumea întreagă suntem un pic cu toții „bolnavi” și numai Domnul ne poate vindeca. Au trecut deja două săptămâni ale postului, să nu pierdem timpul, să nu ne îndepărtăm de Iisus Hristos poruncile și învățăturile Lui, să profităm de îndemnurile care ne sunt propuse de Sfânta Biserică.
Fiecare dintre noi, datorită rugăciunii, faptelor celor bune și credinței adevărate, putem obține iertarea păcatelor noastre. În comuniune cu Iisus Hristos putem să reîncepem o viață nouă, liberi și fericiți, să acționăm și să ne mișcăm în credința Evangheliei Sale. Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtășanie, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, mărturia Sfinților Părinți, rugăciunea, milostenia sunt moduri prin care Domnul Iisus îi repetă fiecăruia dintre noi cuvintele spuse paraliticului din Evanghelia Duminicii trecute (a II-a din Post) „Ridică-te și umblă”. Perioada postului poate fi o periadă de bucurie și sărbătoare, pentru că Domnul nu uită de noi, mai mult decât atât, ne face viața mai liniștită, mai pașnică, mai frumoasă, ne pregătește pentru minunata Înviere.
Să ne întrebăm atunci: Cum trăim Postul acesta? Ce fac sau am făcut „deosebit” în aceaste zile față de celelalte zile ale anului? Mă las condus de Sfânta Biserică la Iisus Hristos sau sunt atras spre alte lucruri? Fug cumva de Domnul pentru că mă rușinez de faptele mele?
Doamne, de câte ori nu m-am căit! De câte ori nu m-am spovedit și am promis sincer că nu mai fac! M-am căit și m-am spovedit din nou. Și atunci, o ispită, cea mai strașnică ispită dintre ispite, mi-a încolțit în suflet un gând: la ce mai trebuie să te căiești, la ce trebuie să te mai spovedești, dacă apoi iar…?
Doamne Iisuse Hristoase, eliberează-mă de această paralizie a sufletului, eliberează-mă de ispita descurajării! Fă-mă să înțeleg și să-mi aduc mereu aminte că tu vrei de la mine o căință adevărată, pentru păcatele făcute, o reparare a greșelii și promisiunea de a le evita în viitor. Amin.
Prot. Ioan PLĂMĂDEALĂ
Sursa: www.csf.md

În duminica numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de...
Mai mulţi clerici şi credincioşi din România, auzind că în alte Biserici Ortodoxe Sărbătoarea Sfintei Treimi este chiar în Duminca Cincizecimii...
Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura...
Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea...
Biserica Ortodoxa marturiseste neintrerupt faptul ca fara Hristos nu putem face nimic, caci din El si prin El avem viata....
Din articolul: Stranie, dar, totuşi, cunoscută: Călătoria mea spre Biserica Ortodoxă de Mitropolitul Kallistos Ware de Diokleia Şi totuşi, mai...
Mâncând, crezui că te supăr cu lăcomia Şi-mi pedepsii în ajunări păcătosul pântec. Pe urmă, că nu-ţi place jocul, bucuria:...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău