Cina cea de taină

La cina Sa Hristos sedea
De ucenici inconjurat,
Si greaua soarta prevedea
Ce avea degraba de rabdat…
Adanca liniste si pace
In taina Lui netulburata;
Orasul si Sinodul tace…
Cu jertfa Lui nevinovata
La masa serii de ier tare
Era fiinta vanzatoare
A Iudei. Cu privire blanda,
Cu aceeasi bunatate sfanta
Hristos la dansul cauta,
Stiind ca I-au gatit pahar ul
De chinuri si cu sange-n doua,
Ii scalda buzele-n amar ul
Durerii pentru lumea noua…
Adanca scarba-L sageta…

Si mila pentru vanzator,
Si penrtu groaznica Lui soarta.
A blandului Mantuitor
Priviri de foc facea sa arda…
Era atunci frumos nespus
Mantuitor ul Iisus,
Cand fr untea Sa in jos plecand,
A zis incet, c-un tainic gand
El prorocestile cuvinte:
„De-aicea unul Ma va vinde.”
Din rasaritul ce ardea
Venea intunecimea serii…
Cu ucenicii sai sedea
In pacea sfanta a camarii
Din muntele Sion — Hristos.
Mahnit, cu glasul tanguios,
Rostea amara prorocire:
„Sionul nu se va aprinde
De arderea luminii vie
A diminetii luminoase ,
Cu mana sa cea pacatoasa
Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!”
Si toti de scarba s-au umplut
De-acest cuvant dumnezeiesc,
Si toti pe rand a sti au vrut
Pe vanzatorul miselesc.
Si mintile s-au tulburat
Si toti pe rand au intrebat,

Cu frica si cu tremurare:
„Nu eu? Nu eu, Doamne, oare?”
Si cu privirea Lui adanca
Hristos a zis in mare tanga:
„Necazul omului se sterge
Acum si Fiul Omenirii
La chinul patimilor merge,
La suferinta rastignirii.
Vandut va fi El, dar amar
Acelui om ce il va vinde!”
Privind atunci, ca un talhar,
Trasnit de-a Domnului cuvinte,
Si-ntr-ale inimii adancuri
Nelinistit, Iuda-ntreaba,
Cu frica inimii lui roaba
Pe Invatator si Dumnezeu:
„Ce, nu Te voi vinde, Doamne, eu?”
Si i-a raspuns: „Ai zis tu singur!”

Alexei Mateevici