De ce ne mărturisim

De ce trebuie să facem această mărtu­risire? De ce, mă rog, Dumnezeu are ne­ voie să audă din gura noastră viaţa noastră? Spun viaţa noastră, nu păcatele noastre, pentru că Spovedania nu este o simplă contabilizare şi enumerare a fap­telor rele pe care le facem, ci o descope­rire a sufletului nostru în complexitatea sa, în cele rele, dar şi în aspiraţiile noas­tre de taină, care, desigur, nu sunt întot­deauna lipsite şi de frumuseţe.

Venim în faţa lui Dumnezeu şi ne descoperim pe noi înşine pentru că ast­fel răspundem lui Hristos, Care S-a pogorât din cer pentru a Se face cunoscut şi descoperit nouă. Hristos a zis ucenicilor Săi: „Iată, v-am numit pe voi prieteni, pentru că cele pe care le-am aflat de la Tatăl Meu vi le-am descoperit vouă… V-am făcut vouă cunoscut numele Lui”.

Aşadar, mai înainte de a ne descope­ri noi lui Dumnezeu, de a ne mărturisi Lui, însuşi Dumnezeu vine şi Se mărtu­riseşte nouă, ni Se descoperă nouă. Zice: „Iată, toate vi le-am spus vouă, vi le-am descoperit”. De ce? Pentru că aşa este dragostea. Când iubim, vrem să ştim totul despre cel pe care îl iubim şi ne descoperim şi pe noi în întregime lui. Voim să ne descoperim, să ne mărturisim celui iubit. Din această cauză Samson a putut fi prins în mreje, pentru că s-a mărturisit Dalilei.

Ne mărturisim celor pe care îi iubim. Venim la Dumnezeu să ne desco­perim pe noi înşine ca răspuns la descoperirea Sa nouă. Şi ce avem de spus noi lui Dumne­zeu? Putem noi spune ca şi Hristos: „Eu sînt Viaţa, Eu sînt Calea, Eu sînt Adevă­rul, Eu sînt Lumina”? Nu putem. Pentru că am fi mincinoşi. „Nu, Doamne, Tu eşti Adevărul, dar eu m-am îndepărtat de la Adevăr, Tu eşti Lumina, dar eu m-am întunecat, Tu eşti Calea, dar eu am rătăcit. Primeşte-mă şi fă-mă înapoi aşa cum m-ai gîndit Tu, aşa cum am fost la Tine înainte de cădere!” Toate acestea, desigur, fiecare dintre noi le poate spune lui Dumnezeu în toată vremea, în inima sa, în cămăruţa sa. Dar iată că este foarte important, şi Biserica ne cheamă să le spunem şi unui om, nu unui om oarecare, ci duhovni­cului nostru. Viaţa duhovnicească începe cu duhovnicul. Spovedania şi dezlegarea, dar mai ales harul pe care îl primim de la Dumnezeu prin duhovnic, harul de a putea lupta împotriva răului din noi, ni se dau printr-un om, harul tămăduitor, harul lucrător.

Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, p. 23-25