Articole din rubrica Articole, Biserica, Postul Mare
Săptămâna Patimilor – Semnificaţia fiecarei zile din săptămână

Iatã-ne ajunși la ultima treaptã a urcușului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fațã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie,…
10:27, luni, 10 aprilie, 2023 | Continuarea
Postul Mare – multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile

Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici…
2:04, marți, 28 februarie, 2023 | Continuarea
Viața Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare

Eftimie, cetăţeanul cel ceresc, era fiu al împăraţilor care se numeau Pavel şi Dionisia, care erau oameni de bun neam şi împodobiţi cu toată fapta bună cea după Dumnezeu; avînd ca patrie şi locuinţă Melitine, Mitropolia cea vestită a armenilor. Deşi, fericita Dionisia a trăit destui ani împreună cu bărbatul ei, dar fiind stearpă, nu…
9:50, joi, 2 februarie, 2023 | Continuarea
Viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi….
8:22, luni, 7 noiembrie, 2022 | Continuarea
Ce să facem atunci când simțim că suntem încercați la maximum?

Părinte Rafail, prin multe încercări trece omul în viață. Vă rugăm să ne spuneți ce atitudine e bine să avem față de Domnul, cum să ne raportăm la El și ce așteaptă Domnul să facem atunci când simțim că suntem încercați la maximum și că nu mai avem în noi nici-o fărâmă de putere să…
5:42, marți, 1 noiembrie, 2022 | Continuarea
Evanghelia Semănătorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

Ieșit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum si a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, si, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini si spinii, crescând cu ea, au înăbusit-o. Şi alta…
2:10, sâmbătă, 29 octombrie, 2022 | Continuarea
Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat, acolo este pace şi fericire adevărată

Deasupra unei uşi, la o casă, am văzut minunata scrisoare: „Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat, acolo este pace şi fericire adevărată”. Frumoasă şi mult grăitoare scrisoare! Ah, ce bine ar fi să fie scrisă pe toate uşile şi mai ales în toate inimile! Toţi banii, toate averile şi toate plăcerile…
11:22, luni, 10 octombrie, 2022 | Continuarea
Pentru fiecare din noi se pune problema întrebuinţării talanţilor dăruiţi de Dumnezeu

Dragostea este cea mai mare virtute. Dragostea este însăşi desăvârşirea. Când dragostea, în loc să o dărui Izvorului a tot binele, lui Dumnezeu şi, prin El, aproapelui tău, o dărui acestei lumi pământeşti, deci îi răstorni sensul, ea devine din cea mai minunată virtute, cea mai primejdioasă patimă. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu atâtea…
12:00, sâmbătă, 1 octombrie, 2022 | Continuarea
Da! Scara Raiului. Depinde de tine – Duminica Sfântului Ioan Scărarul

De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta? Este omul care a trăit şi a scris “Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a…
2:22, sâmbătă, 2 aprilie, 2022 | Continuarea
Pomenirea celor adormiţi, între canoane şi inovaţie

Odată depus trupul creştinului în mormânt, încep slujbele de pomenire pentru sufletul său. Cele mai cunoscute ierurgii referitoare la pomenirea celor adormiţi se fac la 3, 9 şi 40 de zile, la 3, 6, 9 şi 12 luni şi apoi în fiecare an. Uneori, la acestea s-au adăugat diferite inovaţii, abuzuri sau exagerări, care „denotă…
11:40, vineri, 25 martie, 2022 | Continuarea
Săptămânile Postului Mare

Prima săptămână a Postului Mare se deosebeşte printr-o stricteţe deosebită, iar Sfintele Slujbe sunt mai prelungite. În primele patru zile (luni, marţi, miercuri, joi) la Vecernia mare se citeşte canonul Sf. Andrei Criteanul cu rugăciunile la stihul „Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă”. În vinerea primei săptămâni a Postului Mare, la Liturghie, după rugăciunea amvonului, are loc sfinţirea colivei,…
11:17, marți, 8 martie, 2022 | Continuarea
Căsătoria e o minune pe pământ

Într-o lume unde toți și toate sunt în dezbinare, căsătoria e locul unde doi oameni, mulțumită faptului că s-au îndrăgit unul pe celălalt, devin una; locul unde se termină dezbinarea, unde începe înfăptuirea vieții în unire. Și în aceasta constă cea mai mare minune a relațiilor omenești: doi devin dintr-o dată o singură…
3:59, joi, 15 iulie, 2021 | Continuarea
Test pentru a afla dacă te mântuiești

Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, nu de la mine. Aș vrea să discutăm împreună o problemă pe care poate fiecare din noi ne-am pus-o: Mă mântuiesc oare? Mă va primi Dumnezeu în Împărăția Cerurilor? Eu personal…
5:04, marți, 13 iulie, 2021 | Continuarea
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi tâlcuirea lui

Canonul cel Mare este un canon de pocăință, un imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de imnul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Canonul liturgic are 9 cantari mai lungi format din multe stihiri scurte, iar aceste 9 intercalau la inceput 9 cantari biblice…
8:50, luni, 15 martie, 2021 | Continuarea
Acatistul Întâmpinării Domnului

Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunatăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi,…
11:55, luni, 15 februarie, 2021 | Continuarea