“Dacă tu esti Eu, intră!” Părintele Arsenie Papacioc despre smerita smerenie.

Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: “Cine este acolo?” “Un crestin iubitor al Tău”. “Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!” îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: “E smerit, mândruletul!” S-a frământat el: “Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?” Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. “Cine este acolo?” “Tu esti”, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: “Dacă tu esti Eu, intră!” Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: “Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har”.

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?

– De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: “Ce este smerenia, părinte?” “A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule”. Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.

„Fiti întelepti ca serpii”, spune Mântuitorul, „si blânzi ca porumbeii”. De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: „Fără de mine nu puteti face nimic!”

Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: “Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!” Adică, mai mult decât blestemat.

Cum putem lupta împotriva mândriei?

– Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.

Comparând toate religiile lumii, care a fost conceptia lor de mântuire? Se constată că toti doreau să scape de suferintă. Hristos zice: “Nu! Numai prin suferintă puteti scăpa de suferintă!”; pentru că Mântuitorul a făcut atât de multe fapte mari: dreptate, învătături etc. Să măsurăm cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a înviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a mântuit lumea prin asta.

Misiunea Mântuitorului a fost tocmai asta, să mântuie lumea prin suferintă. S-a răstignit pentru noi si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desăvârsit. Adică, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce si se văita satana. De aceea Crucea este atât de puternică împotriva duhurilor rele, pentru că se zice: “în numele Tatălui (Care înseamnă toată înăltimea) si al Fiului (toată adâncimea) si al Sfântului Duh (toată lătimea)”. Adică se evocă Sfânta Treime. Si s-a constatat că fuge dracul de Cruce!

Deci, prin suferintâ s-a biruit satana. Diferenta între dramă si tragedie e că în dramă eroii biruiesc, în tragedie eroii sunt înfrânti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este că Mântuitorul, Care este de-a dreapta Tatălui, a zis: „Vi s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ”. Si a mai zis ceva care ne priveste direct: „îndrăzniti! Eu am biruit lumea!” Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au răstignit?

De aceea, suferinta aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr. Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: „Fără de Mine nu veti putea face nimic”.
El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită.

Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii, să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi pentru adevăr! Si chiar pentru fratele tău.

Atunci harurile vin din abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească!

Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?

– Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri.

Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si “lăsati-Mă pe Mine mai departe!” Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!

Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.
Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.

Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, “Doamne lisuse…”.

– Părinte, dacă prin suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?

– Nici nu se pune bine problema. “Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt”. Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa problema!

Orice crestin e atacat, si vă spun, ca duhovnic nam întâlnit să nu-mi spună: “Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăstiate etc”. Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atentie. Este o mare greseală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-1 gonesti. Zi “Doamne lisuse…” si stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneste. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi.

Asta-i o greseală. Lui îi convine dialogul, că îl recunosti. Dar asa, prin rugăciune,îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când esti atacat. Si atunci, sigur că el – am spus de mai multe ori – a învătat foarte multă lume să se mântuiască.

Extras din Arsenie Papacioc. Ne vorbește Părintele Arsenie. vol. I