Binecuvântarea Gimnaziului „D. Matcovschi” din centrul capitalei
23:20, joi, 21 mai, 2015 |

De frumosul praznic împărătesc a avut loc deschiderea Gimnaziului „D. Matcovschi”. În inima capitalei, pe cele şapte coline bântuite de tradiţii seculare, şi-a făcut apariţia, ca dintr-un basm, o instituţie care a renăscut sub numele patriotului.
Acest nou locaş al cunoştinţelor aduce un nou suflu, speranţă în continuitatea activităţii didactice şi creează posibilitate elevului să-şi cunoască potenţialul lăuntric pentru a da lumii întregi oameni care vor păstra cu sfinţenie crezul protectorului său – Dumitru Matcovschi.
Slujba de binecuvântare a instituţiei a fost oficiată de către părintele Octavian Moşin, înconjurat de un grup de slujitori şi de către corul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.
La eveniment au fost prezenţi oaspeţi atât din cadrul Direcţiei de învăţământ, cât şi oameni de cultură şi de suflet, care au împărtăşit bucuria zilei cu profesorii şi elevii instituţiei.
Sursa: http://protopopiatchisinau.md/










Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău