Cât de mare este vindecarea prin rugăciune
10:19, luni, 25 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: boala, hepatită, hepatita C, mărturie, minune, moaste, sanatate, Sf Cuv Parascheva, Sf Nectarie, tamaduire

În 2006, am fost diagnosticat cu hepatită C. Tratamentul a durat 65 de săptămâni. Cu toate că mă consideram foarte păcătos, căci nu mergeam în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, Bunul Dumnezeu nu m-a trecut cu vederea şi m-a ajutat.
Prin voia Domnului, am aflat că moaştele Sfântului Nectarie, „grabnic tămăduitor”, sunt în biserica în a cărei apropiere locuiesc. Astfel, am descoperit minunile şi viaţa Sfântului, care „a intrat şi în viaţa mea. I-am rostit aproape zilnic acatistul în perioada grea a tratamentului.
Provin dintr-o familie modestă, iar costul tratamentului (pastile şi injecţii de zeci de milioane) era enorm.
Mi-am găsit singura speranţă în rugăciuni, atât la sfânta raclă a Sfântului Nectarie, cât şi la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva de la Mitropolie.
La scurt timp, am fost părtaş… la minunea prin care am aflat că pastilele, care mai ieri erau 2000 lei, s-au ieftinit la puţin sub 700 lei. Totuşi, 4700 lei pe lună, timp de 6 luni, era o sumă foarte mare pentru posibilităţile familiei. Din suma strânsă de la rude şi prieteni, am cumpărat pastilele, dar 240 de milioane pentru injecţii, de unde să le iau? Mama a plecat în străinătate, însă nu a găsit de lucru îndată. Chiar în ziua când ea hotărî să revină în ţară, găsi de lucru ca prin minune. Insistând cu rugăciunile adresate tuturor sfinţilor, am terminat cu bine tratamentul, iar analizele efectuate după cinci săptămâni arătau că virusul nu mai este prezent în organism.
Acum văd viaţa cu alţi ochi, am alte perspective, doresc să întemeiez o familie, simt că am renăscut, că mi s-a dat o nouă şansă la viaţă, mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar nepreţuit, sănătatea, rugându-mă să mă călăuzească pe drumul cel bun.
Nu pot uita că, în timpul tratamentului, am promis Sfântului Nectarie şi Sfintei Parascheva că, dacă mă va tămădui, voi îndemna şi pe alţi suferinzi la biserică şi le voi relata cât de mare este vindecarea prin rugăciune. Andrei C., 25 de ani, Iaşi
Din Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 30


Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată...
Pe vremea împărăției păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creștinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătății închinării la idoli. Atunci...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca...
Arhimandritul Emilian a fost egumen al Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos între 1973 și 2000, de la care a...
Înaintea acestor vindecări, nu rareori Domnul spunea: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale (Marcu 2, 5), după care urma izbăvirea de boală....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău