La biserică nu mergem atât pentru a cere, cât pentru a primi
7:30, sâmbătă, 6 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, cina cea de taina, cinstire, comoara, crestin, crestini, dar, hristos, Ieromonah Savatie Baștovoi, inima, inima omului, sfânta împărtăşanie, sfintele daruri, taina, Trupul şi Sângele lui Hristos

Noi să-L cunoaştem pe Dumnezeu în ceea ce este El, nu în ceea ce cred oamenii despre El. Oare a spus Hristos că îi place să stea în case de piatră? N-a spus El oare Samarinencei că de acum, odată cu venirea Lui, oamenii se vor închina lui Dumnezeu în tot locul? Şi a mai spus că cel mai scump sălaş al Lui este inima omului.
Dacă Hristos a spus astfel, ce ne împiedică să urmăm cuvintele Lui? Oare cei care nu L-au înţeles? Să ne rugăm şi noi în tot locul, să-L cinstim şi să-I facem loc în inimile noastre. Dar să nu nesocotim bisericile, unde se jertfeşte scumpul Lui sânge, numai pentru că unii oameni n-au înţeles această taină. E adevărat că noi putem aduce această cinstire lui Dumnezeu în toată vremea şi în tot locul, dar a primi Trupul şi Sângele Lui, pe care le-a lăsat la Cina cea de Taină celor ce vor crede în El, nu putem decât în biserică.
La biserică nu mergem atât pentru a cere, cât pentru a primi. Acolo primim ceea ce este mai de preţ în lume, Trupul şi Sângele lui Hristos. Fii de acord că o comoară ca aceasta nu poate să se păstreze orişiunde. Căci dacă am văzut că creştinii ajung să se poarte cu necuviinţă, nu trebuie să îngăduim ca necuviinţa lor să se reverse şi asupra sfintelor daruri. De aceea avem biserici, case menite numai pentru săvârşirea Cinei Dumnezeieşti, de aceea le numim case ale lui Dumnezeu şi le numim sfinte.
Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 80


După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău