Chemarea Apostolilor și chemarea noastră

Evanghelia din Duminica a doua după Cincizecime ne relatează despre chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, totodată aceasta nu este doar o chemare adresată apostolilor, ci peste timp şi nouă.

Hristos ne cheamă pe fiecare dintre noi să-i fim ucenicii Lui pentru a duce lumii bucuria venirii Sale şi mesajul Evangheliei. Nu noi suntem cei care l-am ales pe El, ci El este cel care ne-a ales pe noi.

Putem să ne alegem multe lucruri în viață, să ne alegem prietenii sau să ne alegem calea pe care vom merge, dar nu putem alege să fim ucenici a lui Hristos dacă El Însuși nu ne alege mai întâi. Rămâne doar să răspundem noi acestei chemări. Da, desigur, mulți dintre noi nu pot să-și consacre întreaga viață apostolatului, având numeroase responsabilități și ascultări, dar fiecare dintre noi poate găsi timp pentru a-și ajuta aproapele, pentru a veni în sprininul acestuia, pentru a mărturisi prin propria viață trăită că este cu adevărat un ucenic al lui Hristos.

Fiecare dintre noi este alesul lui Dumnezeu. Mântuitorul a lăsat Împărăția Cerurilor și a coborât printre noi, luând firea umană, a dus suferințele noastre, ne-a salvat chiar de la interiorul nostru, pentru a aduce bucuria de a fi aleși. Și lucrarea Sa nu s-a oprit doar aici; Mântuitorul a murit pentru noi demonstrând plinătatea iubirii sale pentru omenire. Iar prin moartea și învierea Sa a ridicat firea umană la îndumnezeire, pentru a arăta că cu toții suntem aleși, nouă nu ne rămâne decât să înțelegem cât de minunată este lucrarea lui Hristos pentru noi.

În acest sens ne spune și Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Cu toţii suntem aleşi. De vreme ce cuvântul adevărului s-a atins de urechea noastră, înseamnă că suntem aleşi… ne cheamă Domnul şi suntem iresponsabili dacă nu mergem pe calea Sa. Priviţi cum s-au convertit alţii: unul a auzit: „Nu vă adunaţi comori pe pământ” – şi a lăsat totul…; altul a citit: „în deşert se zbate omul! Strânge comori, şi nu tot cel ce strânge mănâncă” – şi a părăsit deşertăciunea, păşind pe calea cea trainică a bineplăcerii Domnului; altul a privit Răstignirea cu o inscripţie deasupra ei: „Iată ce am făcut Eu pentru tine; tu ce faci pentru Mine?…” – şi s-a predat Domnului cu toată inima sa…”.

Iar dacă suntem aleși, trebuie să conștientizăm acest lucru și să ducem o viață care ar avea la bază acest adevăr, să punem pe primul loc întâlnirea cu Dumnezeu care are loc prin rugăciune, prin primirea Sfintelor Taine, prin iubirea faţă de aproapele, prin ajutorul acordat celor mai puțin fericiți ca noi.

Să răspundem, fraţilor, chemării lui Dumnezeu, pentru a ne putea bucură de roadele iubirii Sale atât în această viață, cât și în veșnicie.

Episcop Ioan (Moşneguţu)