O seară de suflet în parohia Căpriana
11:34, luni, 22 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: capriana, octavian mosin, parohie
În seara zilei de duminică, 21 iunie, la biserica “Sf. Treime” din s. Căprina, r. Străşeni, s-a organizat o întâlnire de suflet la tema: “Familia creştină de astăzi între bine şi rău”.
La eveniment au venit câţiva enoriaşi, iar drept invitat a fost părintele Octavian Moşin de la biserica USM.
Cu un cuvânt de învăţătură s-a adresat părintele-paroh, prot. Alexei Pazurati, care s-a referit la noţiunile “bine” şi “rău” în viaţa creştinului, aducând argumente scripturistice pentru o viaţă de familie. Părintele a invocat imnul dragostei al Sf. Apostol Pavel şi a adus alte învăţături nou-testamentre privind Căsătoria.
A urmat discursul preotului Octavian Moşin, care a explicat noţiunile “biserică” şi “familie”, referindu-se la crizele familiei contemporane şi aducând soluţii întru depăşirea acestora.
După conferinţă a urmat vizitarea complexului bisericesc, părintele Alexei prezentând principalele realizări, dar şi necesităţi de renovare a locaşului ce a fost ridicat acum un veac.
La final, cei prezenţi au mai discutat în cadrul unei agape pregătită cu acest frumos prilej.
Este de menţionat faptul, că este o primă încercare de a organiza ore de catehizare în această localitate, în care au prins rădăcini mai multe curente religioase.