Biserică ortodoxă din secolul al XIII-lea, scoasă la vânzare în Turcia
13:39, luni, 20 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: Biserica ortodoxa, maica domnului, turcia

Cunoscută sub numele de ‘Panagia Pantovasilissa’, biserica este închinată Maicii Domnului. Este considerată a fi prima biserică ai cărei pereți au fost decorați cu fresce. Totodată, în această biserică s-au păstrat coloanele aduse din Alexandria.
Potrivit experților, arhitectura zidurilor bisericii arată ca ea a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea. În interior se pot vedea încă fresce și mozaicuri datând din secolul al XIV-lea, elemente care, în opinia specialiștilor, ar trebui incluse in patrimoniul mondial al UNESCO.
Biserica a funcționat până în anul 1922, lăcașul trecând apoi în proprietate privată după ce grecii din regiune au emigrat.
Agentul imobiliar care a scos biserica la vânzare a stabilit prețul de un milion de dolari, incluzând lăcașul de cult nu la categoria ‘monumente istorice’, ci la categoria ‘clădiri având mai mult de 30 de ani de la construcție’.
Potrivit cotidianului rus Izvestia, în vechea biserică bizantină ar urma să fie deschis un hotel sau un restaurant. Este deja a doua biserică ortodoxă scoasă la vânzare în 2015 în Turcia. În luna ianuarie, a fost pusă în vânzare o biserică din secolul al XVIII-lea din orașul Kayseri (centrul Turciei).
sursa http://www.agerpres.ro

Este o binecuvântare ca omul să-și valorifice corect timpul, să găsească puțin timp să se odihnească în rugăciune, să-I consacre...
Următorul episod l-am aflat de la Nicolae Kabunda, catehetul parohiei Sfinţii Arhangheli din oraşul Kazobalesau. Acest oraş este în sudul...
Valeriu Pasat, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Kazahstan ș Finlanda în perioada 1994-1997, ministru al Apărării...
În timp ce în Austria sunt dezbateri intense pe tema populației musulmane, ortodoxia s-a dezvoltat discret până ce a devenit...
Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) și-au exprimat opinia față de Convenția de la Istanbul privind prevenirea și...
Mitropolia de Chalkida, Istiaia și Sporadele de Nord a anunțat prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei la...
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a primit, astăzi, 11 aprilie, în audienţă pe Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău