Header image

Articole din rubrica Monitorizarea presei

Ortodoxia a devenit a doua religie în Austria

În timp ce în Austria sunt dezbateri intense pe tema populației musulmane, ortodoxia s-a dezvoltat discret până ce a devenit a doua comunitate religioasă din țară, scrie Der Standard, citat de Orthodoxie. În contextul valurilor de migranți din ultimii ani, islamul a deținut mult timp primul loc în ceea ce privește afilierea religioasă a imigranților. Potrivit…

3:57, luni, 17 septembrie, 2018 | Continuarea

Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană despre Convenția de la Istanbul: ” facem apel la țările europene să lucreze la un cadru legal care să protejeze familia ca valoare socială”

Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) și-au exprimat opinia față de Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, spunând că discreditează orice formă de violență domestică. Într-o declarație transmisă Agenției de Știri Basilica, membrii CROCEU au atras atenția cu privire la crearea unui nou termen…

1:40, sâmbătă, 14 iulie, 2018 | Continuarea

Doi Întâistătători vor proclama sfințenia Cuviosului Iacov Tsalikis în iunie

Mitropolia de Chalkida, Istiaia și Sporadele de Nord a anunțat prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei la proclamarea canonizării Cuviosului Iacov Tsalikis care va avea loc în Duminica tuturor sfinților în insula Evia. Cuviosul Iacov Tsalikis, un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deține „harismele…

6:41, miercuri, 9 mai, 2018 | Continuarea

Biserica Ortodoxă – o alternativă sănătoasă provocărilor şi tendinţelor negative contemporane

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a primit, astăzi, 11 aprilie, în audienţă pe Preasfinţitul Petru, Episcop  de Ungheni şi Nisporeni, cu care a discutat mai multe aspecte ale vieţii eclesiale, inclusiv referitoare la pregătirile pentru Praznicului Învierii Domnului. În cadrul întrevederii, Episcopul de Ungheni și Nisporeni a adus la cunoștința Întâistătătorului despre organizarea a unui…

1:45, marți, 11 aprilie, 2017 | Continuarea

Ședința Comitetului organizatoric al Conferinței științifice naționale Biserica Ortodoxă din Moldova și Statul – la 25 ani de Independență a Republicii Moldova

Luni, 19 Septembrie 2016, la Academia de Științe a Moldovei a avut loc ședinta Comitetului organizatoric al Conferinței științifice naționale Biserica ortodoxa din Moldova și Statul – la 25 ani de independență a Republicii Moldova. Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, la ședință a luat parte din partea Mitropoliei, PS Petru,…

5:46, luni, 19 septembrie, 2016 | Continuarea

Ai grijă de sufletul tău ‒ roagă-te, odihnește-te, bucură-te!

Este o binecuvântare ca omul să-și valorifice corect timpul, să găsească puțin timp să se odihnească în rugăciune, să-I consacre puțin timp lui Dumnezeu și să învețe să se roage. În cadrul vieții de zi cu zi întâlnim multe greutăți și dezamăgiri, mulți tineri se găsesc într-un impas, multe semne de întrebare și probleme există…

1:38, joi, 2 iunie, 2016 | Continuarea

185.000 $ oferiti de Guvernul Georgiei, din Fondul de Rezerva, pentru Biserica Ortodoxa

la o zi după preluarea funcției, noul Prim-Ministru al Georgiei a acordat Bisericii Ortodoxe a tarii aproximativ jumătate de milion de laris, din fondul de rezervă de urgență al Guvernului, chiar dacă guvernul nu are nicio obligație de a finanța Biserica. Suma reprezinta contravaloarea a aproximativ 185.000 de dolari. Decretul a fost semnat de către…

7:57, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Continuarea

Un parlamentar rus cere Turciei să înapoieze Catedrala Sfânta Sofia către Biserica Ortodoxă în schimbul incidentului din Turcia

Incidentul în care un avion rusesc de bombardament a fost doborât de către piloții de turci naște consecințe dintre cele mai neașteptate. Astfel, un deputat din DUMA, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, cere Turciei să înapoieze catedrala Hagia Sofia (Sfânta Sofia) către Biserica Ortodoxă. Serghei Gavrilov, deputat la Partidului Comunist, susți…ne că o astfel de…

5:28, vineri, 27 noiembrie, 2015 | Continuarea

“Patriarhul care vieţuia ca pustnicii” – amintiri despre Preafericitul Pavel al Serbiei

Nu-l văzusem niciodată personal pe Patriarhul Pavel, deşi auzisem multe despre el. Am ajuns pentru prima oară în Serbia în toamna anului 2006. Vroiam mult să-l văd pe Preafericirea sa, cu atât mai mult cu cât de obicei el era cu totul accesibil. Nu că eram încrezător că voi primi „audienţă”, ci pur şi simplu…

2:09, duminică, 15 noiembrie, 2015 | Continuarea

Protestanţii întreabă: De ce să fim ortodocşi?

de N. M., fost fondator al unei grupari protestante Mic ghid ortodox de intrebari dogmatice Aceasta intrebare, care poate parea nefireasca unui credincios ortodox , este foarte importanta pentru un altul, care nu crede in credinta ortodoxa sau are prea putin de a face cu ea. Ca un fost fondator al unei grupari protestante din…

2:43, miercuri, 21 octombrie, 2015 | Continuarea

Cea mai scurtă cale spre ajutorul lui Dumnezeu

Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” şi le-a fost redată vederea; leproşii au spus-o şi s-au vindecat de lepra lor (Luca 4, 27) etc. Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” are două puncte de…

4:44, miercuri, 23 septembrie, 2015 | Continuarea

Căsătoria ortodoxă și… câteva lucruri prost înțelese. Sexualitatea, un lucru… necurat?

Există două lucruri prost intelese despre căsătorie, care ar trebui să fie respinse în teologia dogmatica ortodoxă: intelegerea casatoriei ca avand scop unic procrearea si interpretarea casatoriei ca pe o „concesie” la o „infirmitate” umana – adulterul. Mitropolitul Ilarion Alfeyev (de Volokolamsk) a raspuns si a avertizat asupra acestor doua probleme, pe care le-am gasit…

11:38, sâmbătă, 1 august, 2015 | Continuarea

Biserică ortodoxă din secolul al XIII-lea, scoasă la vânzare în Turcia

Cunoscută sub numele de ‘Panagia Pantovasilissa’, biserica este închinată Maicii Domnului. Este considerată a fi prima biserică ai cărei pereți au fost decorați cu fresce. Totodată, în această biserică s-au păstrat coloanele aduse din Alexandria. Potrivit experților, arhitectura zidurilor bisericii arată ca ea a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea. În interior se pot…

1:39, luni, 20 iulie, 2015 | Continuarea

Biserica Ortodoxă Română sub asediu. O campanie bazată pe minciuni şi dezinformări

Hotnews anunţă cu mândrie bezbojnică: „Încrederea în Biserica Ortodoxă Română este la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani”. Şi continuă să expună părerile lui Mirel Palada  turambarr.blogspot.com despre evoluţia acestui fenomen. Nu pot să nu observ o mândrie ascunsă şi o mică bucurie răutăcioasă în modul în care Mirel Palada îşi articulează raţionamentul,…

9:28, vineri, 29 mai, 2015 | Continuarea

Propuneri concrete către Sfântul Sinod al B.O.R. pentru combatarea avortului

„Poporul nu poate fi apărat numai prin rugăciuni şi pomeni,… ci şi prin luptă, îndrăzneala şi putere”. (Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, în „Întoarcerea la Hristos” de I. Ianolide) ÎNALTPREASFINȚITE MITROPOLIT SERAFIM Vă scriem cu inima plină de mâhnire şi durere, dar şi cu nădejdea că ruga noastră pe care v-o adresam din tot sufletul, va…

9:01, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com