A fost semnat Acordul de colaborare între Mitropolia Moldovei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova
18:53, miercuri, 24 aprilie, 2013 |

Miercuri, 24 aprilie, în cadrul unei întrevederi oficiale, Înalt prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir şi Doamna Ministru Valentina Buliga, au semnat un acord de colaborare între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova.
Semnarea acestui acord, vine să încununeze o colaborare îndelungată în domeniul social dintre cele două insitiuţii şi să traseze noi obiective pentru viitor, în scopul asigurării unei protecţii eficiente tuturor concetăţenilor noştri care necesită grijă şi asistenţă deosebită, inclusiv moral-spirituală.





În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc