„Sufletele mortilor bantuie prin casa”. Numai Dumnezeu ne poate ajuta

Fenomen inexplicabil intr-un sat din raionul Grigoriopol. Deja de o luna locuitorii din satul Butor nu isi gasesc linistea, dupa ce in gospodaria unui consatean s-au intamplat lucruri ciudate. Din senin s-au produs mai multe incendii, vesela si mobila se misca de la sine, iar icoanele se intorc. Acum o saptamana focul care a izbucnit intr-un dulap cu haine, i-a mistuit casa. Proprietarul spune ca in jur nu era nicio sursa de electricitate.
Familia Septikin spune ca nu poate sa-si explice de unde a pornit focul. Si asta deoarece toate cablurile electrice erau neatinse.
Pompierii, sositi la fata locului, inca nu au stabilit cauzele incendiului.
Incendiul de saptamana trecuta, care a mistuit casa batraneasca, a fost al patrulea in aceasta gospodarie. Anterior, tot din senin, s-ar fi aprins draperiile in bucatarie, apoi patul din casa copiilor.
Nicolae Septkin isi aminteste ca in cel de-al Doilea Razboi Mondial, chiar langa casa lor s-a produs o explozie, in care a murit o femeie, impreuna cu micutul ei. Omul crede ca sufletele acestora bantuie acum prin casa lui.
Oamenii au cerut ajutorul preotilor.
Locuitorii din satul Butor, stanga Nistrului vorbesc deja de o luna numai despre fenomenele paranormale care tulbura linistea familiei Septikin.
Preotul nu a fost gasit astazi pentru o explicatie. Familia Septikin spera ca va scapa de fantome si va reusi sa se bucure macar putin de sarbatorile de Paste.
Sursa: www.protv.md

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...
Pe timpul împărăţiei lui Diocleţian păgânul (284-305), stăpânea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dânsul. Acesta, vrând să facă...
Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei este un document adus de Mitropolitul Varlaam de la pustnicii...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Condacul 1 Lui Hristos al tău, pe Care duhovniceşte L-ai iubit, I-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc