Rugăciuni de mulțumire la încheierea taberei de vară pentru copii la USM
15:13, miercuri, 5 august, 2015 | Cuvinte-cheie: activitati ASCO, activitati cu copii, biserica usm, octavian mosin, tabara de vara

Al doilea an consecutiv, la inițiativa și cu suportul rectoratului USM, în incinta bisericii universitare a activat tabăra de vară pentru copii.
Tabăra a inclus perioada 10 iunie – 5 august și a adunat peste 40 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani.
Drept voluntari au fost identificați câțiva studenți mai râvnitori, care au propus diverse activități pentru copii. De la desene, jocuri interactive, pictură, origami, până la excursii, au fost incluse în programul activităților.
În dimineața zilei de 5 august, copiii care au mai rămas în ultimele zile au săvârșit un Te Deum de mulțumire la încheierea taberei. Slujba a fost oficiată la biserica universității de către preotul Octavian Moșin, care a mulțumit atât celor care au frecventat tabăra, cât și celor care s-au trudit cu copiii.
La final, cei prezenți au fost binecuvântați și li s-au împărțit fotografii, iconițe și cărți duhovnicești drept amintire.
Din activitățile copiilor la tabăra de vară


































Ziua de 21 aprilie, a fost una foarte însemnată pentru tinerii din ASCO. Aceștia, cu binecuvântarea părintelui Octavian Moșin, președintelei...
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al...
În seara zilei de miercuri, 24 februarie, programul Serilor Duhovnicești s-a derulat cu mici modificări. Tradiționalul Acatist al Sfântului Duh...
În seara zilei de 17 februarie invitatul Serilor duhovnicești, la Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, a fost etologul, doctorul în biologie...
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește se citește Acatistul Sf....
Pe data de 14 februarie tinerii își găsesc motiv de sărbătoare. Pentru unii prilej e Ziua îndrăgostiților, sărbătoare importată din...
Miercuri seara, 10 februarie, ora 18.00, ne adunăm la Acatistul Sf. Duh la biserica USM, după care urmează serile duhovniceşti....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău