„Şi nu ne ierta nouă greșelile noastre precum nici noi nu iertăm greșiților noștri…”
9:55, marți, 19 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: avva, dumnezeu, iertarea, neiertarea, pateric, pilde ortodoxe
Un frate din Libia a venit la Avva Siluan în Muntele Panepho și i-a spus:
„Avva, am un dușman care mi-a făcut mult rău. Mi-a călcat pământurile, pe când eram în lume de multe ori a încercat să mă rănească. Acum, mai mult decât atât, mi-a pus otravă ca să mă omoare. De asta vreau să-l dau în mâinile stăpânitorului. Cu siguranță, părinte, dacă va fi pedepsit, sufletului său îi va fi de folos.”
„Fă cum crezi fiule!” a spus bătrânul.
„Atunci să ne ridicăm părinte, să ne rugăm ca să pot pleca la stăpânitor,” a spus fratele. Așa că s-au ridicat și au început să se roage. Însă de-ndată ce au ajuns la „iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri (Mt. 6, 12) bătrânul a spus: „și nu ne ierta nouă greșelile noastre precum nici noi nu iertăm greșiților noștri…”
„Nu așa părinte!” l-a întrerupt fratele pe bătrân.
„Da fiule, așa!” a răspuns bătrânul. „Dacă chiar vrei să mergi la stăpânitor să-ți îndeplinești răzbunarea, Siluan nu se va mai ruga pentru tine.”
Atunci fratele s-a deșteptat și și-a iertat dușmanul.
***
Un alt frate care era nedreptățit de un altul, a venit la Avva Sisoe și i-a spus:
„Am fost nedreptățit de un frate și vreau să mă răzbun pentru asta.”
Bătrânul încerca să-l facă să se răzgândească și i-a spus:
„Nu fiule! Mai bine lasă-l pe Dumnezeu să răsplătească.”
Dar fratele insista:
„Nu-mi voi găsi liniștea până nu mă voi răzbuna.”
Așa că s-au ridicat și pe când se rugau, bătrânul a spus:
„Doamne, nu mai avem nevoie de Tine să te îngrijești de noi, pentru că ne răzbunăm noi, de este nevoie!”
De-ndată ce fratele a auzit acestea, a căzut la picioarele bătrânului și i-a spus:
„Nu-i mai port mânie fratelui, iartă-mă părinte!”
***
Niște frați vizitau un părinte bătrân care locuia într-o pustie și care avea pe la ușa chiliei sale niște copii care pășteau animale și spuneau cuvinte urâte. După ce și-au mărturisit gândurile și au primit răspuns de la părinte, frații l-au întrebat:
Cum poți sta părinte, cu acești copii, nu le spui să nu mai folosească cuvinte urâte?
„Adevărat fraților, ar cam trebui să le spun de-acum, dar de fiecare dată când vreau s-o fac, mă răzgândesc și-mi spun: «dacă asta nu pot să îndur, cum voi putea îndura altele și mai mari?» De aceea nu le spun nimic, ca să pot purta acele lucruri ce-mi vor veni.”
***
Un frate i-a spus unui părinte:
„Vreau să mor pentru Hristos.” Dar bătrânul i-a răspuns:
„Dacă, se întâmplă ca cineva să-și ierte aproapele, săvârșește ceva la fel de mare ca cei trei tineri din cuptorul de foc (Daniel 3, 12-28).”