Marşul pentru viaţă şi familia tradiţională deșfășurat la Ungheni
20:42, marți, 15 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, familie, marsul familiei, ungheni

Duminică, 13 septembrie 2015, pentru prima dată în istoria oraşului Ungheni şi în întreaga Episcopie de Ungheni şi Nisporeni, care cuprinde 4 raioane: Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Hînceşti s-a organizat la iniţiativa Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, un Marş pentru susţinerea Familiei Creştine şi lupta împotriva avortului, nici un copil separat de familie.
Acest Marş care a trezit conştiinţa a mii de oameni a fost organizat de Episcopia de Ungheni şi Nisporeni şi în special cu binecuvîntarea şi la iniţiativa Chiriarhului locului, Preasfinţitul Episcop PETRU.
La Marş au luat parte un număr de peste 2500 oameni, creştini din localităţile Eparhiei noastre: preoţi, medici, profesori şi copii care în frunte cu Preasfinţia Sa şi primarul oraşului Ungheni, Dn Alexandru AMBROS, au mărşăluit cu pancarte în mâini de la intrarea în oraşul Ungheni, din direcţia Chişinău, pînă la Casa de Cultură or. Ungheni, unde a fost organizată o conferinţă în cadrul căreia s-a făcut o ANALIZĂ A SITUAȚIEI PE CARE O AVEM VIZAVI DE AVORT ȘI FAMILIA TRADIȚIONALĂ.
Cei mai activi participanţi la marş au fost membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Moldova în frunte cu Preşedintele Asociaţiei, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI.
Preasfinţia Sa episcop Petru a mulţumit preoţilor, iar deosebită mulţumire famiilor Rusnac, Silaeva, Borodino, Muşet şi Breahna pentru ajutorul acordat pentru darurile ce au fost oferite familiilor vulnerabile cu mulţi copii din cuprinsul eparhiei noastre.
Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
















Joi, 16 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului...
De ce împroșcăm cu atâta răutate în cei pe care nu-i cunoaștem? „Celor care atacă cu cuvinte jignitoare Biserica Ortodoxă...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii...
Îndoliată familie BULANCEA, Iubiți enoriași ai parohiei „Sf. Ierarh Nicolai” din s. Bumbăta, Cu multă durere sufletească, am aflat vestea...
Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, cu binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului Petru, arhiepiscop de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a ÎPS Arhiepiscop Petru, în cadrul parohiei cu hramul „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din satul Pîrlița, raionul...
Marți, 23 aprilie 2024, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost aprobată proclamarea cinstirii icoanei Maicii Domnului făcătoare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău