Trebuie să te ruşinezi când greşeşti şi nu când îţi mărturiseşti greşeala ta!

Spovedania ta trebuie făcută fără de amăgitoare ruşine. În această lume, aproape fiecare dintre noi trăim într-o făţărnicie fariseică! Într-un fel suntem şi alt fel dorim să părem; astfel, nu ne arătăm în afară după cum suntem înăuntru. Dorim ca lumea să aibă o părere bună despre noi şi de aceea ascundem părţile rele şi le arătăm doar pe cele bune. Şi dacă nu avem părţi bune, ne lăudăm cu părute virtuţi. De aceea, vom întâlni, nu o dată în viaţă, oameni care au pe chip bunătatea, nu însă şi în inimă. Nu ne înşelăm noi aproape toţi, unul pe celălalt, în această viaţă? Nu ar trebui să minţim şi atunci când mergem la spovedanie?

E adevărat, nu e uşor să descoperi duhovnicului păcatele tale, când în faţa oamenilor te arăţi bun, îţi este ruşine să-ţi mărturiseşti păcatele. Dar cum te vei tămădui dacă-ţi tăinuieşti boala? Tu îţi birui ruşinea când mergi la doctor să te consulte şi astfel îţi tămăduieşti trupul. Atunci de ce te ruşinezi când mergi la duhovnic pentru vindecarea sufletului? Tu nu vezi că ruşinea este o piedică în calea mântuirii tale? De aceea, aruncă ruşinea şi întrarmează-te cu îndrăzneala! Trebuie să te ruşinezi când greşeşti şi nu când îţi mărturiseşti greşeala ta! Dumnezeu a legat ruşinea de păcat, iar îndrăzneala — de spovedanie. Nu asculta pe cel rău, care a stricat rânduiala lui Dumnezeul şi-ţi insuflă ruşine la spovedania păcatului tău, iar îndrăzneală la săvârşirea lui. El a dat totul peste cap, ca să te piardă!

Din Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat. Sfânta Taină a Spovedaniei, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 71