Privește cu credință către cer!

 „E imposibil să rezolvi o problemă la nivelul la care a apărut”, arată savanții. Trebuie să ajungem deasupra problemei, ridicându-ne la nivelul următor. Dacă situația ne-a „înghițit”, trebuie să ieșim dintre limitele modului de gândire ce i-a dat naștere: să ne oprim, să ne sfătuim, să înțelegem ce s-a întâmplat, să renunțăm la iluzii, la mituri, la falsele valori și, binențeles, să căutăm resurse și posibilități.

În palatul unui demnitar oriental exista o sală minunată, ai cărei pereți, uși, podea și tavan erau făcuți din oglinzi. Vizitatorul nu își dădea seama imediat că în fața lui e sticlă- atât de fidel reflectau obiectele. Pe lângă asta, pereții creau ecouri. Dacă întrebai: „Cine ești?”, vuia răspunsul: „Cine ești? Cine ești? Cine ești?”

Odată în sală a intrat un câine și… a încremenit de uimire: o haită întreagă de câini o înconjura și de sus, și de jos, și din părți. Câinele și-a arătat colții: reflecțiile din oglinzi au răspuns la fel. Îngrozit, a început să latre cu disperare- iar ecoul făcea și mai răsunător lătratul. Câinele se arunca încolo și încoace, mușcând văzduhul, însă din toate părțile, clănțănind din dinți cu turbare, că doar asupra ei se aruncau ființele acelea rele ce o împresurau. Dimineața, servitorii au găsit câinele mort…Animalul pierise luptându-se cu propriile reflecții. Nimeni nu-i făcuse vreun rău real. Dar dacă ar fi dat prietenos din coadă și nu și-ar fi arătat colții?

Să medităm la aforismele: „Viața este alcătuită în proporție de zece procente din ceea ce ni se întâmplă și în proporție de nouăzeci de procente din felul în care reacționăm”; „Ceea ce putem întâmpina liniștiți nu ne poate controla”; „Neliniștea nu înlătură problemele de mâine, dar ne răpește odihna de astăzi”.

Adesea, ne uităm în altă direcție decât trebuie… Lângă un rău creștea un arin mare. Pe o ramură a lui, un poznaș atârnase un ulcior. Pescarii din sat au văzut ulciorul răsfrânt în apă și au început să răspândească zvonul că la fund e un ulcior cu o comoară. Mulți s-au scufundat în apă, dar n-au putut găsi comoara, deși o vedeau limpede de pe mal. Odată, a trecut pe acolo un călător, care i-a întrebat: „Ce căutați acolo?” Sătenii i-au explicat, și omul a izbucnit în râs: „Ulciorul atârnă deasupra capului vostru, iar voi îl căutați la fundul râului!”

Către Tine ridicat-am ochii mei, Cel ce locuiești în cer!- strigă Psalmistul. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi (Ps. 122, 1-2)

„Așadar, face apel Sfântul Ignatie Briancianinov, privește prin credință în sus, la cer, la Purtarea de grijă dumnezeiască, și nu vei ameți, nu vei cădea în tulburarea și descurajarea care se nasc atunci când privești în jos, adică atunci când în loc să te rogi te cufunzi în cugetările tale și vrei să rezolvi orice problemă prin propria rațiune.”

***

„Și-n clipe ca acestea, când pământul

De sub picioare brusc simțim că fuge,

Ca niște orbi, noi nu vedem cum plânge

Domnul Cel răstignit de noi pe Cruce…

Noi nu vedem cum ne îmbrățișează

Cu mâinile străpunse-n ceasul greu,

Nu auzim cum ne îmbărbătează,

Ne ține și mângâie mereu.

Când văd că nu mai pot răbda durerea

Și lumea parcă-i oarbă, parcă-i surdă,

La rugăciune plec genunchii iarăși

Și simt că Dumnezeu m-ascultă.

Și asta, să știi bine, nu e cale

De oameni slabi și nici vreo înșelare:

Când ne rugăm, vorbim cu Domnul lumii.

Încearcă singur, de nu-mi dai crezare…”  

(E. Klușina- Saruhanian)

Sursa: Konstantin V. Zorin,  Dacă puterile sunt pe sfârșite: războiul și pacea omului cu el însuși, Editura Sophia,  București 2015