O sărbătoare frumoasă pentru micuţii pelerini din Orhei
22:09, sâmbătă, 19 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: activitati ASCO, biserica usm, bucurie, copii, sfantul nicolae

Elevi din raionul Orhei au trăit clipe de neuitat de praznicul închinat Sf. Nicolae Circa 75 de copii de la Liceul „I. L. Caragiale” din or. Orhei şi de la Gimnaziul din s. Piatra au poposit de praznicul Sf. Nicolae în Chişinău.
Dimineaţa au participat la Sf. Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană, primind Taina Împărtăşaniei şi ulterior daruri din partea Mitropolitului Vladimir, după care s-au deplasat la capela „Întâmpinarea Domnului”, prezentând un deosebit concert duhovnicesc închinat sfântului prăznuit. Copiii au fost ospătaţi de către membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, după care au vizitat muzeele din centrul capitalei.
„A fost o zi plină de evenimente. Câtă bucurie citeai pe feţele copilaşilor. Nimic nu poate fi mai frumos ca zâmbetul unui copil. Să le aducem cât mai alese clipe de bucurie.” – a menţionat părintele arhimandrit Iov (Cristea), care a însoţit micuţii pelerini din Orhei.







Ziua de 21 aprilie, a fost una foarte însemnată pentru tinerii din ASCO. Aceștia, cu binecuvântarea părintelui Octavian Moșin, președintelei...
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al...
În seara zilei de miercuri, 24 februarie, programul Serilor Duhovnicești s-a derulat cu mici modificări. Tradiționalul Acatist al Sfântului Duh...
În seara zilei de 17 februarie invitatul Serilor duhovnicești, la Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, a fost etologul, doctorul în biologie...
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește se citește Acatistul Sf....
Pe data de 14 februarie tinerii își găsesc motiv de sărbătoare. Pentru unii prilej e Ziua îndrăgostiților, sărbătoare importată din...
Miercuri seara, 10 februarie, ora 18.00, ne adunăm la Acatistul Sf. Duh la biserica USM, după care urmează serile duhovniceşti....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău