Copiii se învață prin rugăciunea părinților
19:44, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: apropiați de Dumnezeu, arhimandrit Zaharia Zaharou, copii si parinti, educatia copiilor, rugăciune

Educația copiilor în ziua de azi este o problemă foarte grea. Dar în nepriceputa mea simplitate, o să vă spun ceva care poate fi de folos. Copiii se învață – mai mult decât prin cuvinte – prin exemplul părinților, prin pilda lor. Și chiar mai mult, se învață prin rugăciunea părinților.
Și îmi aduc aminte întotdeauna de o întâmplare pe care am auzit-o. Era un preot în diaspora care avea 3 băieți, și toți 3 erau ca niște îngeri. Și cineva l-a întrebat: „Cum i-ai crescut? Cum i-ai învățat de sunt așa de apropiați de Dumnezeu?” Și răspunsul a fost că: „Nu i-am învățat niciodată nimic ci, atunci când dormeau, mă duceam lângă paturile lor și mă rugam acolo o jumătate de oră. Și toate lucrurile pe care voiam să li le spun, Dumnezeu le punea în inima lor”. Acum, unul din ei este preot, iar ceilalți 2 sunt cântăreți în biserica lui.
Părintele Zaharia Zaharou
Din Conferinţa de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti,
2 noiembrie 2014



Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău