Nu noi hotărâm folosul pe care-l aducem oamenilor, ci Dumnezeu lucrează prin noi, spre folosul altora
8:46, miercuri, 20 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: Arhimandritul Teofil Părăian, duhovnic, gând, hristos, indrumari, inima, intelegere, intrebare, manastire, nedumerire, neputinţă, parinte, pazirea mintii, spovedanie

M-am spovedit în viaţa mea de până acum la mai mulţi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulţumit doar să asculte spovedania făcută de mine şi să-mi dea îndrumări generale. Câţiva însă m-au folosit în chip real.
Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele şi pe care l-am întâlnit încă în vremea când eram elev la liceu, a fost Părintele Justinian Dalea, pe atunci, duhovnicul mănăstirii de maici Timişeni, din Banat. Alt duhovnic care mi-a rămas în atenţie, de data aceasta de o factură cu totul nouă, serafică, cu o lărgime de înţelegere a neputinţei omeneşti şi cu o pogorâre care aduce aminte de Sfântul Ioan Hrisostom, un duhovnic de inimă, adică un duhovnic în care inima primează, a fost Părintele Serafim Popescu, care m-a chivernisit şi pe care l-am menţinut până la sfârşitul vieţii lui.
La puţină vreme după ce am intrat în mănăstire, venindu-mi gândul că în această nouă situaţie aş avea mai puţine posibilităţi şi mijloace de a fi de folos oamenilor, deşi în realitate aveam mai multe posibilităţi, dar nu le cunoşteam, spunându-i Părintelui Serafim acest gând şi arătându-i nedumerirea mea, Prea Cuvioşia Sa mi-a spus simplu: „Nu te mai gândi la aceasta, pentru că nu noi hotărâm folosul pe care-l aducem oamenilor, ci Dumnezeu lucrează prin noi, spre folosul altora. Frăţia ta pregăteşte-te în aşa fel ca Dumnezeu să poată lucra cu frăţia ta acolo unde vrea El şi unde ştie El că trebuie să fii de folos.”
A fost un sfat pe care l-am verificat ca foarte bun şi de care mă voi ţine toată viaţa. Cu un alt prilej, tot într-o situaţie de nedumerire, mi-a spus Părintele Serafim: „Oriunde simţi că se cinsteşte Hristos, să te duci, că nu greşeşti.” Mai târziu, cu ocazia unei spovedanii la Părintele Cleopa, acesta mi-a atras atenţia, prin prima întrebare ce mi-a pus-o, asupra importanţei pe care o are păzirea minţii.
Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 192


Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de...
Toate slujbele Bisericii ne pregătesc pentru Liturghie. Liturghia nu e desprinsă de celelalte slujbe ale Bisericii, ci e împreună cu...
De obicei, noi ne tot uităm în dreapta şi în stânga şi am vrea să ştim unele şi altele despre...
Sfântul Moise Arapul, pe care-l pomeneşte Biserica noastră în 28 august, a fost cel mai iscusit dintre Părinţii din pustia...
Părinte, un călugăr mi-a zis: Să te linişteşti şi abia apoi să spui rugăciunea minţii. Nu o avut dreptate. Rugăciunea...
Sfinţii nu aveau o smerenie ostentativă, aşa cum fac unii dintre noi şi mai ales dintre călugări, care tot timpul...
Ce atitudine să avem în faţa prozelitismului sectar? Dacă ne manifestăm făţiş, suntem consideraţi de alţii nedemocraţi. Atunci, să fiţi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău