Despre o femeie a zis că îşi va da copilul diavolului sau din nou despre blestem

Trăia cândva o familie evlavioasă în Constantinopol, în frică şi iubire de Hristos. Au hotărât, într-un anumit moment al vieţii lor, ca de atunci să trăiască o viaţă de înfrânare, fără legături trupeşti. Diavolul, însă, îl ispitea pe bărbat cu gânduri de aprindere trupească, încercând să-i slăbească voinţa. Până la urmă, bărbatul a cedat ispitei şi a început să o preseze pe femeie, ca să-i satisfacă poftele trupeşti. Era în Sâmbăta Mare, iar femeia nici n-a vrut să audă. Totul a degenerat în ceartă, iar bărbatul, practic fără să cedeze, a forţat-o pe soţie să-i facă voia. La sfârşit, femeia, extrem de furioasă, pentru a se răzbuna pe soţul ei, fără să-şi dea seama ce spune, s-a blestemat pe sine zicând: „Pentru că n-ai respectat ziua Învierii Domnului, dacă va fi să rămân însărcinată în seara asta, mai bine acest copil să fie luat de diavol, decât să-mi amintească de această siluire!”

Din păcate, cuvintele femeii s-au adeverit şi a rămas însărcinată. A trecut timpul şi a născut un băiat drăgălaş. Când copilul a împlinit 12 ani, diavolul i s-a arătat în vedenie femeii şi i-a spus: „Peste trei ani voi veni să iau darul pe care mi l-ai promis!”

Femeia a început să plângă şi să se tânguiască. Pentru că a aflat cele petrecute de la tatăl său, fiul a început s-o urască şi să o respingă. A plecat de acasă şi nu-i mai acorda nicio importanţă. Soţul ei de asemenea pleca de acasă, lipsea nopţile şi trăia în patimi. Femeia a început să se zbată în sărăcie şi, din cauza nevoilor, s-a angajat ca doică pentru un copil mic, la o familie bogată. Într-o seară, pe când femeia dormea alături de copilul avut în grijă, bărbatul ei, ca să se răzbune pe ea, a luat pe furiş copilul şi l-a omorât. Credea că astfel va fi arestată, judecată pentru crimă şi condamnată la moarte.

Când tatăl copilului a venit şi-a văzut grozăvia, a crezut că femeia comisese această faptă îngrozitoare. A pus să fie arestată şi trimisă pentru a fi judecată. În această situaţie, neavând pe nimeni care să-i dovedească nevinovăţia, a început să se roage către Maica Domnului şi să-i ceară ajutorul. Şi, într-adevăr, în momentul în care toate erau pregătite pentru execuţie, a apărut în faţa tuturor Maica Domnului, ţinându-l în braţe pe Pruncul Sfânt, Fiul ei, şi le-a spus: „Aşteptaţi să facă această judecată Fiul meu!” Atunci a grăit pruncul Hristos şi le-a zis: „Nu judecaţi, o oamenilor, după cele exterioare, ci cu dreptate, ca să nu moşteniţi iadul cel veşnic. De ce aţi condamnat-o, fără martori, pe această femeie? Aşa poruncesc legile voastre? Αduceţi pruncul ucis aici şi Εu voi face judecata!”

Când cei de faţă au văzut aceste minuni s-au înspăimântat. Au poruncit să fie degrabă adus pruncul ucis. Atunci Hristos a spus: „În numele Domnului, învie şi spune cine este cel care te-a ucis!” Atunci pruncul a revenit la viaţă şi a spus numele criminalului, arătându-l cu degetul. După aceasta, Maica Domnului şi Pruncul s-au înălţat la ceruri. Judecătorii l-au arestat pe adevăratul vinovat şi l-au condamnat la moarte. Astfel, femeia şi fiul ei au fost izbăviţi şi iertaţi de blestemul care era asupra lor, fiind pedepsit autorul moral al acestei tragedii, tatăl, al cărui suflet a fost luat de diavol.

Extras din: Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011