O boală suferită cu mulţumire îţi ridică tot canonul
16:20, marți, 26 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: boala, dragoste, evanghelia, medicament, mijloc, multumire, pacat, sănătos, spovedanie, suferinţă

Frații mei, totdeauna când vă sculaţi după o boală, să vă aduceţi aminte că boala aceasta a fost un mijloc de a vă curăţi, de a vă uşura, de a vă lumina viaţa. Căci zice dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul: „Precum focul curăţă rugina de pe fier, aşa boala curăţă păcatele de pe om”. O boală, dacă o suferi cu mulţumire şi dacă te spovedeşti şi-ţi pare rău de păcatul săvârşit, îţi ridică tot canonul, pentru că în boală nu se cere omului nici post de mâncare, nici metanie, nici priveghere.
Cine primeşte boala cu mulţumire şi cu dragoste, ca un pedepsit de la Dumnezeu, îşi curăţă sufletul său de păcate în timpul de aici. Iar dacă se curăţă şi mai trăieşte şi este sănătos, să-şi aducă aminte de cuvântul Mântuitorului din Evanghelia de astăzi: „Iată, te-ai făcut sănătos, acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!”.
Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2007, p. 73


Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată...
Pe vremea împărăției păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creștinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătății închinării la idoli. Atunci...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca...
Arhimandritul Emilian a fost egumen al Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos între 1973 și 2000, de la care a...
Înaintea acestor vindecări, nu rareori Domnul spunea: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale (Marcu 2, 5), după care urma izbăvirea de boală....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău