Legătura dintre frica de Dumnezeu şi dragostea de Dumnezeu
13:40, vineri, 19 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: desavarsire, desãvârşirea, desavarsirea crestina, dragoste, dragostea de Dumnezeu, fapte bune, frica de Dumnezeu, ilie cleopa, mantuire, sfaturi duhovnicești

Părinte Cleopa, ce legătură este între frica de Dumnezeu şi dragostea de Dumnezeu?
– Frica de Dumnezeu, spun Sfinţii Părinţi, precum şi proorocul David, este „începutul înţelepciunii”, adică ea face începutul a toată fapta bună; iar dragostea de Dumnezeu este desăvârşirea şi sfârşitul faptelor bune. Frica de Dumnezeu formează, deci, începutul mântuirii, iar dragostea de Dumnezeu, „care scoate afară frica”, este sfârşitul mântuirii, pentru că cel ce iubeşte, trăieşte numai în Dumnezeu, „care este dragoste”.
Să nu avem atâta frică de Dumnezeu, cât mai ales dragoste de Dumnezeu, că auzi ce zice Sfântul Vasile: „Cel ce face fapta bună din frică, adică de frica muncilor iadului, a pedepsei, acela este în stare de rob; cel ce face fapta bună pentru răsplată, adică pentru a i se împlini cererile aici pe pământ şi a dobândi plată în cer, acela este în stare de slugă, care slujeşte pe stăpânul său pentru plată, adică pentru bani; iar cel ce face fapta bună din dragoste de Dumnezeu, iar nu din frică sau pentru plată, acela este în stare de fiu al lui Dumnezeu”. Deci, cine ajunge să facă fapta bună din dragoste, fără alt scop, acela a ajuns la măsura desăvârşirii şi se numeşte fiu al lui Dumnezeu.
Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 50-51

Oricine, la serviciu sau acasă, poate ridica la cer privirea sufletului său și să se roage fierbinte lui Dumnezeu. Să...
Deşi punem accentul pe perioada postirii pentru a ne îmbunătăți viaţa duhovnicească, trebuie să ştim că postul nu este un...
Dragostea este minunată și prețioasă în orice caz, chiar dacă este neîmpărtășită. Pe de o parte, dragostea neîmpărtășită îl face...
Nu-ţi irosi viaţa! Ea este dată oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veşnicie. Cel ce are credinţă nu este pentru pământ....
Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă...
Părinții pustiei erau oameni rezervați în relațiile cu ceilalți. Nu voiau să-și risipească energiile, să-și abată mintea de la Dumnezeu...
În fiecare seară trebuie să ne cercetăm cum am petrecut ziua şi în fiecare dimineaţă iarăşi să ne întrebăm, cum...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău