Adevăratul post schimbă viaţa
16:09, marți, 19 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: adevaratul post, bucuria postului, ce ne invata postul, desavarsire, postul mare
Deşi punem accentul pe perioada postirii pentru a ne îmbunătăți viaţa duhovnicească, trebuie să ştim că postul nu este un scop în sine, ci un mijloc de desăvârşire.
Postul urmează să determine o schimbare a vieţii. Şi, dacă nu simţim această schimbare spre bine, înseamnă că nu am ajuns la postire.
Postul schimbă atitudinea faţă de tot ce ne înconjoară. Încercăm să depăşim acea stare când vrem ca toate să fie după placul nostru și începem să ne dăm noi după lume.
Atunci postul ne ajută să coborâm la nivelul fiecăruia şi să-l acceptăm pe aproapele, cu toate neajunsurile, încercând să ne rugăm pentru el, să ne manifestăm dragostea şi să-l ajutăm spre o schimbare. Postul e în duhul patristic, mesajul rămânând acelaşi: urăşte păcatul, dar iubeşte-l pe păcătos.
Sfântul Vasile cel Mare, un bun postitor, ne spune că prin post suntem în stare să slăbim trupul, pentru a ne întări duhovniceşte.
Pe de altă parte nu este de ajuns doar înfrânarea trupească. „Ce folos este ca trupul să fie deșert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos este a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode și a face cele ce nu sunt niciodată slobode? Că Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește, care se feresc de cele oprite.” (Sf. Antim Ivireanul)
Postul este ceva mai mult.
Sf. Ioan Gură de Aur ne zice că e ferirea de orice lucru rău.
Părintele Sofian Boghiu ne învață: „În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-şi vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!”
De asta se zice că de la postul cu bucate trebuie să trecem la cel de lăsare de păcate, deci de rele. Postul schimbă conştiinţa noastră, ne face mai responsabili.
Adesea sportivii, care trec zilnic prin exercițiul forței, al îndemânării sau al rezistenței, au mai multă responsabilitate și în viaţa cotidiană, exact aşa putem spune despre oamenii care postesc, trecând prin aceste exerciţii ale înfrânării.
Postul ne educă dragostea faţă de aproapele. „Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci și în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu să o mănânci.”, ne învaţă Sf. Serafim de Sarov.
Să trecem şi prin acest post, care vrea să răscolească înlăuntrul nostru, pentru a fi mai vrednici de Înviere.
Preot Octavian Moşin