Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron la Mănăstirea Curchi
14:30, sâmbătă, 19 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: manastirea curchi, postul mare, Sfântul Teodor Tiron

Astăzi, 6/19 martie 2016, în prima sâmbătă din Postul Mare închinată Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta Colivelor, zi în care facem pomenirea tuturor celor trecuţi la Domnul, PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.
Această zi a fost una cu totul aparte pentru numeroșii credincioși care au făcut astăzi un popas duhovnicesc la Sfânta Mănăstire Curchi după nevoința duhovnicească din prima săptămână a postului, spovedindu-se și împărtășindu-se în cadrul Sfintei Liturghii cu Preacuratele și Sfintele Taine ale lui Hristos.
Credincioșii s-au rugat împreună cu preoții mănăstirii pentru toți cei care s-au mutat din lumea aceasta, aducând și prinoase cuvenite pentru pomenirea lor.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, în cuvântul de învățătură pe care l-a adresat celor prezenți, PC Părinte Arhimandrit Siluan a vorbit despre istoria sărbătorii de astăzi, cinstirea Marelui Făcător de minuni – Sf. Mucenic Teodor Tiron, cel care a purtat de grijă creştinilor ortodocşi din Constantinopol prin Arhiepiscopul Eudoxie, care le-a oferit acestora colivă sfinţită pentru a-i feri de primejdia întinării cu cele jertfite idolilor.
Aceasta a fost prima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. În perioada Postului Mare, până la Sâmbăta lui Lazăr din ajunul Floriilor, în fiecare sâmbătă credincioşii merg la biserică şi fac parastase pentru cei adormiți în Domnul.
„Postul cel curat și fără prihană la noi acum ajungând, a adus cu sine săvârșire de minuni mucenicești. Căci prin post ne curățim de întinăciunile și de necurățiile cele sufletești iar prin dovezi și lupte vitejești asupra patimilor ne îmbărbătăm. Pentru aceasta și cu darul sfintei postiri luminându-ne și cu minunile mucenicului Teodor întărindu-ne în credința întru Hristos, cerem de la El să dea mântuire sufletelor noastre”.
Sursa: http://manastireacurchi.md/































În Duminica a XXV-a după Cincizecime Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a...
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, cea a Samarineanului milostiv, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un...
În fiecare an, la 21 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Maicii Domnului – cea dintâi mare sărbătoare a noului...
Muzica: P. Dinev Traducere: Dumitru Buga...
„Învierea lui Hristos nu este doar un eveniment din trecut, ci o realitate vie, care transformă întreaga existență a omului.”...
„Uitaţi-vă la Maria Egipteanca. Ei îi este închinată Duminica de astăzi. După întoarcerea din viaţa păcătoasă către Domnul, ce osteneli...
„Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău