Duminica Sfintei Cruci la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
16:48, duminică, 3 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica sfintei cruci

În cea de a III-a Duminică din Postul Mare, a Sfintei Cruci, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
În timpul serviciului divin, Episcopul vicar și slujitorii Catedralei mitropolitane s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin Sfânta și dătătoarea de Viață Cruce, apărare de rele, virtuți duhovniceși și cale de nădejde spre viața veșnică.
Crucea din evanghelia de astăzi nu se referă la crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, nu se referă la pătimirile Mântuitorului pe care le vom cinsti în Sfânta și Marea Vineri și în ziua Înălțării Sfintei Cruci. Crucea din Evanghelia de astăzi este o cruce care se referă la viața creștină în înțelesul de răstignire a patimilor egoiste pentru a elibera iubirea milostivă de iubirea egoistă și pătimașă. Înțelesul duhovnicesc al Sfintei Cruci este prezentat în evanghelia de astăzi, dar purtarea crucii presupune o condiție care nu este ușor de îndeplinit și anume răstignirea propriului egoism, care se numește lepădarea de sine.
Duminica Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. Este greu să aflăm mai multe despre originea acesteia, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie.
După Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire, după care, Episcopul Ioan a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, referitor la însemnătatea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci în viaţa creştinului.
Sursa: www.mitropolia.md
























Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău