Un dialog duhovnicesc la tema ”Tinerii și Biserica” cu Părintele Iustin și Părintele Pantelimon de la mânăstirea Oașa
9:22, vineri, 8 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: Chisinau, conferinta, Părintele Iustin Miron, părintele Pantelimon Șușnea

Părintele Iustin (Miron), stareţul mănăstirii Oaşa, însoţit de părintele Pantelimon (Şuşnea), au susținut astăzi, 7 aprilie, o conferință cu tema ”Tinerii și Biserica” la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM.
La eveniment au fost prezenți studeți și profesori de la Facultatea de Jurnalism, membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Moldova și alți tineri dornici să audă un cuvânt viu și duhovnicesc din partea celor doi monahi.
Conferinţa a avut două părţi. În prima parte cei doi invitaţi au vorbit despre propria lor cale către Hristos și Biserică. De asemenea părinții au vorbit despre faptul că mânăstirea Oaşa desfăşoară de mulți ani activități dedicate îndrumării tinerilor în redescoperirea adevăratelor valori culturale şi spirituale. Un exemplu în acest sens sunt taberele cu caracter unic, la care participă numeroși tineri din România, dar și Pepublica Moldova. La mănăstirea Oașa, tinerii învață să trăiască viața adevărată și să se bucure de ea, partcipând la dverse lucrări zilnice de la mănăstire, dar și la workshop-uri dedicate picturii şi fotografiei, descoperă bucuria de trăi viața aproape de natură, și deci, și de Dumnezeu.
Iar în partea a doua a întâlnirii, cei prezenţi în sală au dialogat cu invitaţii, adresând întrebări legate de tema abordată, aflând mai multe despre activitățile de la mănăstire, dar și despre cum ar trebui să fie trăită o viață cu Dumnezeu în societatea secularizată de astăzi.
Sursa http://altarulcredintei.md/






Descoperirea prețioasă pentru arheologii din capitală. Un cimitir ce datează din secolele 17-18 a fost descoperit în centrul vechi, mai...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Luni, 27 octombrie, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, credincioșii din localitatea Dobrogea, municipiul Chișinău, au trăit momente de aleasă...
Primăria municipiului Chișinău vă invită să luați parte marți, 14 octombrie, la una dintre cele mai frumoase și așteptate sărbători...
O copie a Icoanei Maicii Domnului „Pâinea Vieții Veșnice” a fost dăruită Secției Chirurgie 2 a Spitalului de Medicină Urgentă...
Candidații înscriși la Seminarul Teologic Ortodox din Chișinău, au susținut astăzi, 20.08.2024, proba de admitere. Comisia de admitere a fost...
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău se va desfășura între 28 august și 1 septembrie la centrul Mediacor, unde participanții...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău