Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul Hramului municipiului Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul Hramului municipiului Chișinău

14:49, marți, 13 octombrie, 2026 | Cuvinte-cheie:

Dragi chișinăuieni și oaspeți ai capitalei,

Cu prilejul Hramului municipiului Chișinău, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, pace sufletească și bucurii!

Această zi de sărbătoare ne adună în jurul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră cea milostivă, care rămâne pentru creștini grabnică mijlocitoare și ocrotitoare. Prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului ne amintește de arătarea ei în biserica din Vlaherne, când, înconjurată de cetele cerești, și-a întins cinstitul omofor asupra celor aflați în rugăciune, arătându-și dragostea și purtarea de grijă față de oameni.

În această zi, ne rugăm ca Preasfânta Maică a Domnului să ocrotească orașul nostru, să binecuvânteze familiile, să-i întărească pe cei încercați de suferință și să dăruiască pace și bună înțelegere tuturor locuitorilor Capitalei. Fie ca rugăciunile ei să ne apropie de Hristos și să ne întărească în credință, în dragoste față de aproapele.

Să întâmpinăm Hramul Chișinăului cu inimile deschise și cu recunoștință pentru binefacerile primite. Să ne încredințăm rugăciunilor Maicii Domnului, cerându-i să ne fie ocrotitoare și mijlocitoare înaintea Fiului său.

La mulți ani, iubită capitală! La mulți ani, dragi chișinăuieni!

Cu arhierești binecuvântări și părintească dragoste,

† VLADIMIR
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com