Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!

“De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea,

pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta”

(Ioan 12, 18)

Iubiţi întru Hristos!

Iată şi Floriile – a doua sărbătoare de Întâmpinare a Domnului. Astăzi bisericile sunt pline de creştini, veniţi să cânte osanale lui Hristos, adunaţi în jurul Sfântului Prestol pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. Ochiul se bucură de decorul verde în biserică – verdele este simbolul Sfântului Duh, în straie asemănătoare se îmbracă Sfântul Locaş de sărbătoarea Cincizecimii, praznicul Pogorârii Sfântului Duh. Este izbucnirea primăverii, şi cu toţii ne dorim o adevărată primăvară în sufletele noastre.

Evanghelia pe care o auzim citindu-se în biserică de această sărbătoare are o profundă semnificaţie. Cu şase zile înainte de Paşti, Hristos face cină, împreună cu ucenicii Săi, şi împreună cu Lazăr, cel înviat în ajun, după ce stătuse în mormânt de patru zile. Iar Marta şi Maria slujesc la masă. Despre aceste două femei, surorile dreptului Lazăr, auzim şi în altă pericopă Evanghelică, dedicată sărbătorilor Maicii Domnului. Maria stă la picioarele Mântuitorului, sorbind din izvorul de viaţă-dătător al învăţăturii lui Hristos, pe când Marta slujeşte la masă, şi se plânge Domnului că sora ei Maria nu o ajută. „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.” (Luca 10, 42). Marta a greşit – Maria, sora ei, slujea o altă slujbă lui Hristos. Ea L-a pregătit de îngropare, ungându-i capul cu mir de mult preţ, şi acum stătea la picioarele Domnului său, plângându-L, în timp ce toţi ceilalţi ospătau, şuşotind despre minunea învierii lui Lazăr petrecută adineauri.

A doua zi după această cinare Hristos intră, triumfător, în Ierusalim, întâmpinat de mulţimi ţinând stâlpări de finic şi de măslin, şi strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13). Dragii mei, şi acum vreau să vă întreb – pe cine îl întâmpină aceste mulţimi? Pe Hristos? Pe Mântuitorul Lumii, Unsul lui Israel? Cu lacrimi în suflet sunt nevoit să vă dezamăgesc. Ei îl întâmpină pe un închipuit rege pământesc, lider al maselor, viteaz voinic care îi va izbăvi din mâna cotropitorilor romani. S-au adunat aici, exaltaţi, să-l vadă mai curând pe Lazăr cel înviat a patra zi, decât pe Hristos Dumnezeu: „Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. (Ioan 12, 9). Au venit la un spectacol, au venit să se convingă de existenţa minunilor. Şi iată la acest moment trebuie să fim foarte atenţi. Anume acum, văzând mulţimile exaltate, mai-marii iudeilor se sfătuiesc să-l omoare pe şi pe Lazăr. Pentru că în ajun se sfătuise deja să-L omoare pe Hristos – din cauza lui Lazăr, din cauza că a săvârşit aşa minuni, precum nimeni niciodată nu mai săvârşise. Iar, hotărâţi să-L omoare pe Hristos, acum iau decizia de a-l omorî şi pe Lazăr – ca masele să nu-l ridice în slăvi pe acesta, să nu-i strige şi lui osanale.

Revenind la mulţimile adunate, trebuie să constatăm, frustraţi şi dezamăgiţi, că mulţimile nu au venit la Hristos, ci să-l vadă pe Lazăr. Sau, să-i vadă pe ambii, pe cel înviat, şi pe Cel Care l-a înviat: „De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta” (Ioan 12, 18). Acesta este motivul din care tot această mulţime va striga peste o săptămână „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”

Vreau să vă îndemn, să ne îndemn pe noi toţi – la o cugetare profundă. Hristos este Unicul aici, conştient că prin această intrare triumfală în Ierusalim El urcă spre Golgota. De fapt, nu este unicul… Mai este şi Maria, cea care L-a uns cu mir în ajun. Apostolii îşi vor da seama de aceasta mult mai târziu. Mulţimile însă, scandează deocamdată: „Osana!”

Noi suntem adunaţi astăzi în biserică cu aceste stâlpări frumoase, cu bucuria duhovnicească de a-L întâmpina pe Domnul. Să nu fim noi cei care Îl şi vom petrece, dezamăgiţi, spre locul Căpăţinii… Din păcate, trebuie să constat, că adesea anume aceasta şi facem. Scandăm şi noi, de prea dese ori, „Răstigneşte-L” – prin nepăsarea noastră de a îngenunchea în rugăciune; prin incapacitatea noastră de a auzi vocea unui om sărman din jurul nostru şi de a-i vedea durerea şi nevoia; prin îngrijorarea excesivă de bucatele de sărbătoare, în defavoarea pregătirii spirituale către această Sărbătoare, în defavoarea participării la slujbele creştine prin care şi se marchează Sărbătoarea.

Vă îndemn, iubiţii mei fraţi şi surori, să-L întâmpinăm pe Hristos cu osanale adevărate. Faţa noastră să lumineze şi sufletul nostru să radieze de spiritul sărbătorii. În ochii noştri să se reflecte Hristos, Lumina lumii. Ca, văzând faptele noastre, credinţa noastră vie, dragostea noastră necondiţionată, cei din jur să-L slăvească pe Dumnezeu. Nu prin clopote doar, nu prin difuzoare – o modă nouă – instalate în clopotniţa bisericii pentru a face auzită în toată mahalaua slujba din altar (taina tainelor, de fapt!), ci prin felul nostru de a fi, modul nostru de a trăi, prin toată fiinţa noastră – să se slăvească Hristos între neamuri! Cu pace să ieşim! Amin!

Preot Constantin Cojocaru