Slujba de canonizare Mitropolitului Gavrill Bănulescu-Bodoni va avea loc în data de 3 septembrie, la Mănăstirea Căpriana, iar a Fericitei Agafia în data de 24 septembrie, la Mănăstirea Cușelăuca
17:26, joi, 28 iulie, 2016 |

Joi, 28 iulie, imediat după slujba praznicală săvârșită la Catedrala mitropolitană, s-a desfășurat ședința extraordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, la reședința mitropolitană, sub președinția ÎPS Mitropolit Vladimir.
La întrunire au participat toți arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, după cum urmează:
ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat; PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni; PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni; PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove.
Ierarhii au discutat aspecte cu privire la canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni și a Fericitei Agafia Maranciuc de la Mănăstirea Cușelăuca.
La Sinod au fost invitați Arhimandritul Filaret, starețul Mănăstirii Căpriana și Egumena Vera, stareța Mănăstirii Cușelăuca, care au adus la cunoștința membrilor Sinodului mai multe detalii ce țin de organizarea acestor două mari evenimente ce vor avea loc în cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În urma discuțiilor, Sinodul a decis organizarea slujbei de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni la data de 3 septembrie, la Mănăstirea Căpriana, iar a Fericitei Agafia la data de 24 septembrie, la Mănăstirea Cușelăuca.
Sursa: www.mitropolia.md






ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova