Duminica a VI-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
12:32, duminică, 31 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica a VI-a dupa cincizecime

În dimineața zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de secretarul mitropolitan și chelar al Catedralei centrale, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a primit din mâinile Întâistătătorului icoana Sf. Teodor Ușakov (admiral – ocrotitorul marinarilor), cu o părticică din moaștele acestuia.
Sfințenia a fost primită cu multă evlavie de soborul de preoți și diaconi, precum și a numeroșilor credincioși, care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.
În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul apropiindu-Se cu milă de slăbănogul din Capernaum, pe care l-a întărit cu puterea Sa tămăduitoare. Acesta, spre uimirea tuturor, s-a ridicat îndată şi a plecat acasă sănătos, spre a fi o binecuvântare pentru familie, pe care de mult timp o împovărase prin neputinţa lui (Mt. 9, 6-8).
Prin minunea săvârşită, Hristos Domnul dovedeşte că a fost trimis de Dumnezeu în această lume, pentru ca să ierte şi să vindece. Dacă pe pământ a avut această putere, cu atât mai mult o are acum, când El este preamărit de-a dreapta Tatălui. Această minunată putere divină o revarsă în noi pentru binele nostru sufletesc şi trupesc.
La Sfânta Liturghie s-au rugat peste o sută de veterani marinari, îmbrăcaţi în uniformele de altă dată, care s-au adunat în scuarul din fața Catedralei, aşa cum o fac an de an, în ultima duminică a lunii iulie.
După săvârșirea serviciului divin, Vlădica Vladimir, care între anii 1970-1973 şi-a satisfăcut serviciul militar în termen la Flota Mării Negre, a salutat prezența veteranilor marinari și a pozat împreună cu ei pe scările Catedralei.
Sursa: www.mitropolia.md















Astăzi, 26 iulie 2026, în Duminica a VIII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii...
Marți, 21 iulie 2026, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului din Kazan, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul...
În Duminica a VII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit...
Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a II-a după Pogorârea...
În Duminica I după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan, a...
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan,...
„Mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru drepții care nu au nevoie...
