Mânia – o altă modalitate de a ucide

Mântuitorul Iisus Hristos a dat cele mai elocvente exemple de nonconformism, de libertate faţă de literă, de eliberare a spiritului şi a vieţii sufleteşti din constrângerile mecanice ale Regulelor, aplicate fără discernământ, automat.
„Aţi auzit că s-a zis celor de demult… Eu însă vă zic”. Deci nu tot ceea ce „s-a zis” e literă de lege, chiar dacă e scris în Scriptură. Cele scrise nu se aplică mecanic, pentru că nu se potrivesc în toate cazurile. Unora li se potrivesc, altora nu, pentru că, spre exemplu, nu toţi pornesc în actele, în faptele lor, de la aceleaşi motive, ca să poată fi judecaţi exact la fel.
Când judeci fapta cuiva, nu trebuie s-o judeci despărţită de motivul care a determinat-o. Şi iată cum nuanţează, diferenţiază, dezamorsează preceptele, eliberându-le de rigiditatea lor, de caracterul lor de robot programat „în general”. Mântuitorul merge la special. „Aţi auzit că s-a spus celor de demult: să nu ucizi; cel ce va ucide vinovat va fi de dat judecăţii” (Matei 5, 21). Foarte bine. Dar numai cel ce ucide? Numai în caz de ucidere se trimite în judecată? Numai această ucidere trebuie pedepsită? Atâţia răufăcători care ucid pe încetul, cu cuvântul, cu pâra, cu mânia, trebuie lăsaţi în pace, pentru că n-au ajuns la a ucide în înţelesul concret?
Şi iată cum răspunde: Şi cel ce se mânie pe fratele său e vinovat de dat judecăţii, ca şi cel ce ucide. Să nu se creadă acesta la adăpost de judecată, pentru că n-a făptuit uciderea. Sunt feluri şi feluri de ucidere, şi toate se pedepsesc. Şi apoi vine şi aici cu o nuanţă, normală, foarte omenească, adică ţinând seama de natura omenească în care mânia nu e întotdeauna sub controlul voinţei, şi îndeosebi când e motivată de confruntări dramatice, neaşteptate, iraţionale, de întâlnirea cu răutatea, cu reaua credinţă. Mântuitorul precizează când e mânia vrednică de dat judecăţii, introducând în text un cuvânt cheie: „Eu însă vă zic: tot cel ce se mânie pe fratele său degeaba – va fi vinovat de dat judecăţii” (Matei 5, 22).
Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Editura Pronostic, Bucureşti, 1995, pp. 147-148)

Nu te contrazice, adică nu intra în conflict cu aproapele tău. Puterea minții de a înțelege un anumit lucru, de...
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul Oamenii cei buni vorbesc cuvinte bune şi cuvânt prost nu scot din...
Întru această zi, învăţătură despre cele opt gânduri, din capetele Sfântului Nil Vezi, fiule, că opt sunt gândurile, din care...
Patima mâniei este ucigătoare prin efectele pe care le are asupra sufletului și vieții duhovnicești. Cât timp ea se află...
– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte...
Tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui...
O femeie care era profesoară a venit nervoasă de la școală. Se certase cu directoarea, care îi ceruse să pună...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău