CUTREMURĂTOR: Am 33 de ani și sunt un ucigaș în libertate (citiți și răspândiți!)

O întamplare premeditată reală

Am 33 de ani și sunt un ucigaș în libertate. Ucigașii nu sunt anonimi, ci au nume și prenume. Al meu este Răzvan-George Dumitru și sunt un ucigaș în libertate, pentru că legea omenească lasă ucigașii de copii în libertate.

Investigațiile științifice au confirmat în unanimitate aproape că inima copilului bate la aproape 22 de zile pentru prima oară. Din acest moment ai conștientizat că mă refer la avort. Din acest moment gândește-te pentru un moment că sufletul pruncului este viu și veșnic. Sufletul este viu pentru că trupul are viață, iar trupul omului nu este animat, nu viețuiește fără suflet. Și sufletul este veșnic pentru că trupul nu are cum să nască suflet. Trupul naște trup. Trupul, doar trup, este deci mort, și pentru a avea viață el are nevoie de suflet, care îi este dăruit spre viețuire, ceea ce înseamnă că și dăinuie trupului. Ceea ce înseamnă că sufletul vine de la Dumnezeu și putere are asupra lui.

Un asasinat probabil costă foarte mult, a ucide un copil face nici cât jumătate de salariu minim pe economie. A ucide sufletul unui copil este imposibil. A-ți ucide umanitatea ta, da. Trupul pruncului, din banii plătiți de mine, tatăl său, unui medic, a fost ciopârțit la nici 3 luni de zile. Imaginează-ți: de la degete, la picioare, la capul său, toate au fost scoase cu foarfece și clești plini de sânge. Fâșii de carne vie, ciopârțite și aruncate la un coș de gunoi. Într-o pungă, la același coș de gunoi, probabil, cu mucuri de țigări și pahare de cafea. Cu mai mult respect e tratat și un animal când e ucis, urmând a deveni mâncare. Un om însă e tratat ca o bucată de carne neînsuflețită, nedorită și de lepădat. Pruncul nu e om, nu e cineva, „pruncul eceva, e fetus”, ne tot repetăm ca să ne simțim mai bine.

Și totuși, dacă așa este, atunci de ce pruncul, indiferent cât de mic este, se ascunde cât mai adânc în pântecele mamei când simte forcepsul care îl sfâșie de viu? Cum poate cineva neînsuflețit să fie atât de speriat? Și cum poate cineva însuflețit să fie atât de crud și fericit? Da. Fericit. Eram bucuros de scăparea grijii unui copil nedorit. Vai nouă, celor educați și cultivați, căci am inventat termenul de avort, pentru a îndulci termenul de ucidere. Vai nouă, celor lași, căci dacă tot îți ucizi copilul, ai putea să o faci cu mâna ta? Ai putea să-l lași să se nască și cu mâinile tale să-i iei viața, în nebunia ta? Nu. De aceea ai plătit pe cineva care poate. Vai nouă, celor care în trufia noastră credem că nu vom da socoteală. Niciodată nu te-ai gândit că poți fi judecat? Nu de Dumnezeu. Ci de propriul copil. Ce îi vei spune? Căci dacă sufletul lui este veșnic viu, viu este și al tău, și vă veți reîntâlni. Ce îi vei spune?

Avem tendința de a confunda libertatea de a face ce dorim cu libertatea de a ucide. Dacă alegi să ucizi nu înseamnă că ai privat de toată libertatea vieții pe cel ucis? Și dacă atunci când dai peste un câine și îl strivești îți pare rău, cum poate să fie doar o „bucată de carne” un om? Am rușinea a recunoaște Adevărul, că, alegând avortul, am ales să ucid, am ales moartea și nu Viața. De aceea, toți cei care am ucis astfel nu am condamnat la moarte niște prunci, ci ne-am condamnat noi la a trăi o viață cu această conștiință viu mărturisitoare în amintire. Deși, în viață, noi suntem mai morți decât morții pe care i-am ucis.

O întrebare mă hăituie și mă va urmări toată viața: dacă un om în toată firea care ucide un om în toată firea, prin omor calificat, primește între cincisprezece și douăzeci şi cinci de ani de închisoare, un om care a ucis un prunc total nevinovat și lipsit de apărare ce pedeapsă va primi? Căci fiecare suflet, fiind viu și veșnic, înșiși copiii noștri uciși vor mărturisi împotriva noastră, căci sângele lor ne va semna sentința, iar sentința celui ce va judeca va fi tot veșnică.

Iar pentru cei care cred, dar încă nu se cutremură, există temei scripturistic? Nu uita că Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu își retrage sau modifică preferențial cuvintele Sale pentru cineva. Nu contează dacă noi, în nevrednicia noastră, credem sau nu în Dumnezeu – Cuvântul este Cuvânt. Iar Cuvântul spune: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu”. Din moment ce Hristos pune sufletul, cu ce drept tu îl iei? Să luăm dar aminte, „căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. Iar a lua viața unui copil este o măsură care cere ca, în aceeași măsură, răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” să fie sincer: Eu sunt cel care l-am ucis, eu sunt ucigașul propriului copil.

În 2014, conform I.N.S., populația României era de 19.908.574. Între 1958 și 2014, în puțin mai mult de jumătate de secol, 22.638.755 de prunc-ucideri au avut loc în România. Avem mai mulți copii uciși decât întreaga populație vie a țării noastre. Dar în lume? Câte miliarde de suflete de copii țipă mut acum după dreptate? Iar eu sunt unul dintre acești ucigași. Ucigașul propriului copil. Ia aminte dar, și nu deveni ca mine. Fii liber. Fii mamă. Fii tată, nu un părinte ucigaș în libertate.

Răzvan-George Dumitru

Articol relatat de portalul familiaortodoxa.ro