Seminarul metodologic raional la Religie în protopopiatul Ştefan-Vodă
22:48, joi, 20 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: Biserică şi Şcoală, ora de religie, seminar metodologic

În dimineaţa zilei de 20 octombrie, la Şcoala Duminicală „Cuv. Parascheva” din or. Ştefan-Vodă, s-a desfăşurat Seminarul metodologic raional la Religie.
Zeci de slujitori şi profesori la disciplina opţională Religie au discutat despre obiectivele noului an de studii.
Evenimentul a demarat cu mesajul Prot. Anatolie Răilean, protopop de circumscripţie, menţionând necesitatea acestor întruniri metodice, prin care se cunosc şi care apropie pe cei implicaţi în predarea disciplinei Religie.
Au urmat mesaje de salut din partea DÎ Ştefan-Vodă, a reprezentanţilor Direcţiei mitropolitane şi a oaspeţilor evenimentului.
Seminarul a fost organizat şi moderat de către preotul Ioan şi preoteasa Olga Apostol din parohia „Naşterea Maicii Domnului” din oraş.
Dl Veaceslav Iordăchescu, inspector eparhial la această disciplină, s-a referit la scrisoarea metodică şi la dificultăţile implementării acestei discipline la nivel raional.
Copiii claselor primare şi învăţăceii Şcolii profesionale Ştefan-Vodă au venit cu un amplu program artistic-duhovnicesc, accentuând necesitatea credinţei şi a dascălului pentru fiecare suflare omenească.
În discursul său, prot. Octavian Moşin, dr. conf.univ. la USM, s-a referit la axiologia educaţiei creştine şi la necesitatea intensificării parteneriatului între Şcoală şi Biserică.
Au urmat discuţii şi analize, precum şi înştiinţări privind formarea continuă a profesorilor de Religie.
Sursa: http://octavianmosin.info/












Seminarul Metodologic Republican „Şcoala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educaţie”, Ediţia a VII-a: Strategii didactice de valorizare a spiritului responsabilităţii faţă de...
Administratiile scolilor vor decide daca vor primi preotii la careul de 1 septembrie. Este raspunsul ministrului Educatiei la solicitarea unui...
Cugetări în perioada Postului cel Mare. Ziua a douăzeci și treia. Ne trebuie religia în şcoală? (II) ”Religia nu e...
Cugetări în perioada Postului cel Mare. Ziua a douăzeci şi doua. Ne trebuie religia în şcoală? (I) Am fost întrebat...
La Universitatea de Stat din Moldova au debutat joi, 13 octombrie 2016, lucrările Conferinţei internaţionale: „Educaţia din perspectiva valorilor”, aflată...
Cea mai bună școală de viață este familia. În familie omul învață să fie parte a unui întreg, să aibă...
Când am auzit pentru prima oară spunându-se „Dar ce fel de Dumnezeu este acesta care zice „crede şi nu cerceta„?…Asta-i...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău