Să ne deschidem sufletele, să rodească în noi Cuvântul lui Dumnezeu
20:13, duminică, 30 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: manastirea curchi, pilda semanatorului

Duminică, 30 octombrie a.c., în Duminica a XIX-a după Cincizecime, starețul mănăstirii Curchi PC Părinte SILUAN (Șalari), a săvârşit slujba Sfintei Liturghii.
Duminica de astăzi a adunat un număr mare de credincioși care au participat la Sfânta Liturghie, unii dintre ei primind Sfintele Taine.
Cuvioșia Sa a rostit cuvânt de învăţătură, după citirea pericopei evanghelice.
„În această zi luăm aminte la Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sf. Ev. de la Luca, 8, 5-15 (Pilda Semănătorului). Pilda din această duminică ne cheamă să ne deschidem sufletele, să facă roditor cuvântul lui Dumnezeu.
Oare ce vrea să ne spună pilda semănătorului care a ieşit să-Şi semene „sămânţa” Sa?, știm că semănătorul este Dumnezeu, iar sămânţa este cuvântul Său.
Să analizăm conştiinţa noastră foarte bine şi să vedem cu care dintre cele patru soiuri de pământ, se asemănă sufletul nostru?
Să rugăm pe Semănătorul învăţăturii celei sfinte şi dumnezeieşti să semene şi în sufletele noastre cuvintele Lui cele de viaţă dătătoare, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin!”.
Sursa: http://manastireacurchi.md/

















„După cum șarpele nu-și poate lepăda pielea cea veche decât dacă trece printr-o strâmtoare, tot așa nu vom putea lepăda...
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului aduce, în acest an, un prilej aparte de aducere-aminte și recunoștință: se împlinesc 20 de ani de...
În prima duminică după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...
Legănelul lui Iisus (colind) Armonie: Valentin Teodorian Aranjament: Dumitru Buga...
Corul Arhieresc al Mănăstirii Curchi – Leriu-i Doamne ler vers: Zorica Lațcu aranj: Dumitru Buga....
Corul arhieresc al Mănăstirii Curchi – „Din cer senin” (colind) Armonie și aranjament: Dumitu Buga. Solo: Ion Timofti...
“Astăzi bucurie mare” colind popular ucrainean traducere și aranjament: Dumitru Buga Solist: Stanislav Voloșin...
