PS Macarie (Drăgoi): „Îmbisericirea copiilor înseamnă salvarea părinților!”
14:54, luni, 21 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: educatia copiilor, imbisericirea copiilor

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord se află, în aceste zile, în Danemarca, unde cercetează comunitățile și parohiile de români din peninsula Iutlanda.
Vizita misionară a început cu o urgență pastorală, cauzată de moartea năprasnică a unui tânăr român din Aarhus, de 26 de ani. Trecerea sa la cele veșnice a fost vegheată duhovnicește de către Părintele Episcop Macarie și preoții români, iar trupul acestuia va fi repatriat acasă, pentru înmormântare, în urma unei colecte a românilor din Danemarca. Părintele episcop cere tuturor celor care vor citi acest comunicat, să îl pomenească, în rugăciunile lor, pe adormitul robul lui Dumnezeu Ionuț.
Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, Preasfințitul Macarie a slujit Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu în biserica românească cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Ikast. Părintele episcop s-a întâlnit, ulterior, cu tinerii din parohie, alături de care a petrecut ceasuri de sfat duhovnicesc spre întărire și încredințare cu privire la cele mântuitoare.
În duminica înaintea-prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 20 noiembrie 2016, Preasfințitul Macarie s-a aflat la Aalborg, în parohia românească „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, unde a slujit Sfânta Liturghie de hram, pregustând, alături de cei prezenți, bucuria praznicului de a doua zi. La Liturghie a fost prezent și ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Mihai Alexandru Grădinar. Dimineață, în drum spre orașul danez Aalborg, ierarhul s-a oprit și în biserica parohiei din orașul Aarhus, unde, înainte de începerea Sfintei Liturghii, a binecuvântat și a mângâiat printr-un cuvânt duhovnicesc credincioșii adunați înaintea altarului euharistic.
Programul liturgic al Preasfințitului Macarie a continuat cu privegherea de toată noaptea la mănăstirea românească din Ikast, urmată, luni, 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu slujirea Sfintei Liturghii.
În cuvintele și îndemnurile sale de învățătură, Preasfințitul Macarie a abordat tema familiarizării copiilor cu viața în Hristos, pornind de la semnificația sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului. „Sfinții Ioachim și Ana, a arătat ierarhul, nu au pregetat să-și aducă fiica, de doar câțiva ani, la Templul din Ierusalim, ca dar lui Dumnezeu. Deși au așteptat, în rugăciune stăruitoare, multă vreme pentru a dobândi un copil, dumnezeieștii părinți nu au căutat să-și asigure bătrânețile ținând, lângă și pentru ei fiica lor cea preaiubită, ci au dăruit pârga iubirii lor Părintelui care binevoiește întru noi tot darul de sus. Făptuind astfel, Sfinții Ioachim și Ana au dăruit, de fapt, lumii întregi, pe cea care va deveni Maica Domnului, Maica Mântuitorului lumii. Așadar, să nu ezităm și să nu întârziem îmbisericirea copiilor noștri, care înseamnă salvarea părinților”, a îndemnat Preasfințitul Macarie.
Sursa: www.doxologia.ro


O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Arătaţi-le neîncetat iubirea voastră. Nu însă acea formă de iubire exprimată prin cocoloşire şi prin cedarea la oricare dintre cererile...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...
Părinți iubiți, dați-vă interesul în a vă educa bine copiii! Dacă părinţii nu se îngrijesc cum trebuie de copii, dacă...
„Ortodoxia se învață în Biserică și ÎN GENUNCHI”. PS Benedict Bistrițeanul, Noi suntem beneficiarii jertfei înaintașilor noștri, 9 martie 2020,...
Vă rog, ocrotiți-vă copiii! Îi rog fierbinete pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii...
Vă propunem să urmăriți un film în legătură cu un subiect de actualitate: educația sexuală a copiilor. ...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice