A avut loc adunarea preoților din protopopiatul Telenești
11:43, marți, 13 iunie, 2023 | Cuvinte-cheie: protopopiatul telenesti

Marți, 13 iunie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Tîrșiței, raionul Telenești a avut loc adunarea ordinară a slujitorilor din Protopopiatul Teleneşti.
În această zi cînd Biserica cinstește pe Sfântul Apostol Hermes, unul din cei 70 de Apostoli, a fost săvârşită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de către prot. mitr. Marian Boldescu, protopopul acestei circumscripții, dimpreună cu un sobor de preoți, precum și Taina Sfintei Mărturisiri a preoților, de către duhovnicul protopopiatului, prot. mitr. Mihail Ili.
A urmat ședința protopopiatului, la care s-au discutat probleme curente și diverse aspecte ce țin de activitatea pastoral-misionară, administrativă și culturală a parohiilor din raionul Telenești. De asemenea, Sfinția sa, i-a îndemnat pe slujitori la o activitate mai spornică de catehizare a copiilor din taberele de vară, cât și în parohiile încredințate.
Sursa: Protopopiatul Teleneşti





Luni, 1 decembrie 2025, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Platon, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, în...
Protoiereul mitrofor Marian Boldescu, protopop de Telenești, aniversează joi, 16 octombrie 2025, 30 de ani de la hirotonia în treapta...
În ziua de joi, 25 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit slujba de sfințire a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor...
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii și obiceiuri străvechi. Colindatul este cel mai important ciclu...
Marți, 5 decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii...
La data de 10 septembrie 2023, în duminica a XIV după pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova