ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în parohia ”Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Scorțeni, r. Telenești
17:13, joi, 21 noiembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, protopopiatul telenesti, Sf. Arh. Mihail şi Gavriil

Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus. (Tropar glasul 4)
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a liturghisit joi, 21 noiembrie, de sărbătoarea Soborului mai-marilor Arhistrategi Mihail și Gavriil dimpreună cu toți mai-marii Arhistrategi ai Puterilor celor fără-de-trup: Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil şi Varahiil și al tuturor cereștilor, fără de trupuri, Puteri, în parohia ”Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Scorțeni, r. Telenești.
Mitropolitului au coliturghisit prot. Marian Boldescu, protopop de Telenești, prot. Mihail Ili, parohul bisericii și duhovnicul protopopiatului dar și un sobor de preoți și diaconi.
La vohodul mic, Înaltpreasfinția Sa a oferit părintelui-paroh, Mihail, ordinul Sf. Cuv. Paisie Velicicovschi” de gradul II, iar ieromonahul Pavel (Adomnița), clericul Mănăstirii Dobrușa, a fost avansat în treapta de Arhimandrit.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul ”Mihail Berezovschi” condus de dl Dimitrian Albot.
După oficierea Sfintei Liturghii a fost oficiat un te-deum de sănătate și mulțumire Domnului, apoi, a urmat o litie de pomenire pentru preotul Evghenie Mîrza, primul preot și ctitor al acestei biserici dar și pentru diaconul Vasile Ili, fiul părintelui-paroh, Mihail Ili.
Mitropolitul Vladimir a felicitat pe credincioși cu ocazia acestei mari și însemnate sărbători a Bisericii noastre Ortodoxe, de asemenea a felicitat pe toți cei ce poartă numele în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil sau hramul casei, dorindule sănătate și mântuire sufletească.
În încheiere, credincioșii au primit de la Mitropolit, iconițe și cărțulii de suflet folositoare, în semn de sporire duhovnicească și amintire a acestui istoric eveniment petrecut astăzi în această parohie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/




















































În Duminica a II-a după Învierea Domnului (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a...
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 aprilie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, însoțit de prot. Anatolie Ștefanov, protopop de Ialoveni, prot. Eugen...
Sâmbătă, 18 aprilie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat rânduiala sfințirii la reânoirea bisericii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a liturghisit în vinerea Săptămânii Luminate, 17 aprilie, când prăznuim Icoana Maicii...
În seara Duminicii Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de preoți, diaconi și credincioși, a oficiat la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în al 24-lea an consecutiv, Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului a fost adusă în țara...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat marți, 7 aprilie 2026, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din...
