A doua duminică din post, a Sfântului Grigorie Palama - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A doua duminică din post, a Sfântului Grigorie Palama

13:09, duminică, 12 martie, 2023 | Cuvinte-cheie:

Credincioși drept-măritori din capitală dar și din țară, au luat parte la slujba Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Ciuflea, cu începere la ora 6.00 în biserica de iarnă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” și a doua la ora 8.30 în catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” de către PC duhovnic arhim. Nicolae (Roșca), împreună cu soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, duhovnicul mănăstirii, arhim. Nicolae a îndemnat credincioșii să se întărească în credință și să sporească rugăciunile către Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23).

Rugăciunea ne încurajează, ne întărește ca să putem să mergem înainte și ca să nu ne lăsăm abătuți în momentele acestea pentru că avem ajutor și împreună-rugătoare pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sfinții Arhangheli, Sfântul Arhanghel Rafael, care este Arhanghelul vindecării, pe atâția sfinți tămăduitori, pe sfinții noștri îngeri păzitori.

Spre finalul Serviciului divin, credincioşii veniţi la Ospățul Credinței, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos şi au ascultat cu evlavie predica zilei.

Astăzi la orele 17:00 se va săvârși Pasia (Acatistul Sfintelor Patimi) în catedrala mănăstirii, deasemenea se va citi și în duminicile din a III-a, a IV-a și a V-a.

Sursa: https://ciuflea.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com