A fi tânăr ortodox e în vogă
0:57, joi, 2 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: Sălcuţa, Săptămâna Tineretului Ortodox, tinerii
După o tradiţie de câţiva ani săptămâna a VI-a din Postul Mare este desemnată Săptămâna Tineretului Ortodox. Din dorinţa de a promova valorile creştine în rândul tinerilor se desfăşoară diferite activităţi pentru a reaprinde şi a menţine vie trăirea cu şi pentru Hristos.
În data de 30 martie am primit o invitaţie de a vizita parohia din s. Sălcuţa, raionul Căuşeni. ,,Linu-i lin şi cerul senin’’, o zi de primăvară ce îmbie şi sufletul să se pregătească de Înviere şi un drum spre locul unde biserica se zideşte în sufletele enoriaşilor.
Am descoperit liniştea locului şi istoria locaşului sfânt însoţiţi de protoiereul Nicolae Jelihovschi, descendent dintr-o dinastie demnă de preoţi. Doar că liniştea de acolo contrastează în mod armonios cu ritmul dinamic pe care îl trăiesc enoriaşii alături de slujitorii Bisericii. Am fost găzduiţi în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului’’, locaş înălţat în anul 1871. Spre bucuria oricărui creştin, biserica era plină de lume, chiar fiind zi de rând: dinastia Jelihovschi, corul de copii ,,Buna Vestire’’, directorul L.T. ,,Meşterul Manole’’ Liuba Sănduţă-Pleşca, scriitorul Vlad Sărătilă şi tineri din localitate.
Ceea ce ne-a fost dat să vedem a întrecut orice aşteptări. Corul de copii a prevestit Învierea lui Hristos cu un buchet de cântece pascale pe versurile scriitorului V. Sărătilă şi muzica preotului Nicolae Jelihovschi, apoi am aflat cum e să trăieşti ortodoxia în s. Sălcuţa.
În această localitate activează Asociţia Ortodoxă ,,Valeriu Gafencu’’. În acest format tinerii se întrunesc de două ori pe săptămână, într-un centru amenajat chiar în curtea bisericii, dotat cu cele necesare. Aici se face studiul Bibliei, se privesc filme, se discută experienţele comunităţii creştine. În incinta centrului se află biblioteca de carte religioasă ,,Sfiinţii Trei Ierarhi’’, iar în localitate mai sunt încă două biblioteci de acelaşi gen. Sub îndrumarea preotului-paroh îşi desfăşoară activitatea teatrul poetic ,,Comoara’’, premiat la numeroase concursuri.
Viaţa duhovnicească este asigurată de colaborarea strânsă între biserică-liceu-enoriaşi, astfel încât de 20 de ani Religia este predată în şcoală cu statut obligatoriu. Realizările bogate ale comunităţii creştine din s. Sălcuţa se datorează efortului preotului, profesorilor, copiilor. Este o biserică vie în care fiecare este parte integrantă a unui corp comun, unde se ştie că numai împreună se poate ajunge mai uşor către un scop, către împăcare, către Dumnezeu.
Am învăţat că omul trebuie să pună toate simţurile în slujba Celui de Sus şi astfel să-l slăvească, iar concursul ,,Mergând spre Înviere’’ la care au participat copiii demonstrează tocmai acest lucru. Tinerii au fost premiaţi pentru lucrări din diferite secţiuni: poezie, desen, croşetare.
Fiind într-o perioadă în care avem de înfruntat numeroase ispite, provocări ce corup în primul rând tinerii, cei din s. Sălcuţa înfăţişează modelul unei trăiri creştineşti, în comunitate, în activitate. Ei promovează tânărul creştin activ, dinamic, cultivat, disciplinat, deschis spre noi orizonturi, încât după întâlnirea cu ei am spus cu sinceritate: a fi un astfel de tânăr ortodox e în vogă!
Ecaterina Cebanu